Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Handbal, Liga Națională – Focșănenii revin la muncă!

Pentru handbaliștii seniori ai Focșaniului, vacanța, începută imediat după meciul din play-out, cu HC Vaslui, la 21 mai, s-a încheiat. Mihăiță Miroiu și colegii săi revin la muncă. Încep, adică, pregătirile pentru dificila întrecere din ediția de campionat al Ligii Naționale 2018-2019. Antrenamentele vor impune, cel puțin în prima lor parte, un volum foarte mare de muncă fizică pentru că este perioada acumulărilor pentru lungul campionat care va începe în septembrie. Iar locul cel mai bun pentru pregătire fizică – și pentru revenirea la parametrii de performanță individuali este pentru focșăneni stadionul Milcovul, unde handbaliștii se vor întâlni astăzi, de la ora 18.00. Îi va aștepta, foarte posibil, profesorul universitar doctor Alexandru Acsinte, specialistul în pregătire fizică din staff-ul tehnic al echipei.

Nu vor putea fi la reunire antrenorul principal Sandu Iacob și secundul Bogdan Voica, ambii antrenori ai Naționalei de Tineret a Românei, participantă la Campionatul European masculin de Tineret care va avea loc în perioada 18-29 iulie în Slovenia. Și cărora le doresc să ajungă cu echipa națională pe care au pregătit-o cât mai sus în ierarhia europeană. Nici directorul tehnic al echipelor de handbal ale clubului, Viorel Ciubotaru, nu va fi de față la reunirea de astăzi, aflându-se în concediu în străinătate. Va fi, însă, așa cum am scris mai devreme, excepționalul specialist în pregătire fizică Alexandru Acsinte care a făcut o foarte bună și utilă muncă la CSM Focșani 2007 începând din returul trecutei ediții de campionat. O muncă ale cărei rezultate au putut fi constatate și finalul de campionat când formația focșăneană a fost foarte aproape de a intra în play-off și a terminat în forță play-out-ul campionatului.

La reunire sunt așteptați toți jucătorii care erau în lotul CSM Focșani 2007 la meciul din 21 mai, cu HC Vaslui, cărora li se adaugă Didi Hrimiuc, pivotul transferat de la Politehnica Timișoara după încheierea campionatului trecut. Nu va mai veni la pregătire, pentru că și-a anunțat retragerea din activitatea de jucător, Iulian Neață, conducătorul de joc al CSM Focșani 2007 în mulții ani în care a evoluat pentru această echipă, inclusiv în anul promovării în Liga Națională și în cei care au urmat. Iulian Neață este produs sută la sută, al unei valoroase școli de handbal, cea de la Focșani, ca și mulți dintre colegii săi de până acum, și va continua ca antrenor al juniorilor handbaliști ai CSM Focșani 2007!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?