Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Am cumpărat de la hoți, acum fură de la noi


    Acum câteva seri au avut loc mai multe spargeri de locuințe în cartierul în care locuim, unii spun că au fost afectate 3 familii, alții vehiculează mai multe. Hoții, proprietarii și poliția știu cel mai bine. Mai nou, nu sunt vinovați Hoții, sunt vinovați proprietarii că-și dau check-in la mare, la munte, la soare, astfel anunță hoțul. Sau sunt vinovați tot proprietarii că nu au camere video, că nu au contract cu firme de pază și protecție, oricum am da-o proprietarul e vinovat.
    Nu, dragilor, vinovați suntem noi ca nație că ani la rând am încurajat furtul și încă o facem. Câți dintre noi nu am ales să cumpărăm haine furate, parfumuri furate, cosmetice furate, încălțări furate?! Știu, nu ne deranja acest aspect, erau furate din alte țări, erau furate de la alții. Acum, când ne vin hoții acasă, suntem tare mâhniți, suntem tare supărați și nu pe noi, pentru că i-am încurajat ani la rând. Nu, pe mai marii magazinelor, pe toți cei din țări străine care au pus la punct sisteme anti-furt. Exact, pe ei suntem supărați, când furau de la ei, eram multumiți. Puteam purta și noi ca occidentalii țoale Dior, Prada, Dolce&Gabana, ne puteam parfuma cu Chanel, ne permiteam farduri Lancome. Da, suntem dezamăgiți, dar uităm că noi i-am școlit ani la rând, cumpărând ce furau, i-am făcut să devină buni, i-am făcut să devină profesioniști. Acum că au devenit cea mai bună variantă a lor, nu îi mai oprește nimic să ne fure, să ne spargă casele, nimic…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?