Ministrul Sănătăţii discută la Iași cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii proiectul Spitalului Regional de Urgenţă

0
228


Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, se va afla, vineri, alături de secretarul de stat Cristian Grasu, la Iași, unde, împreună cu reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și ai autorităților locale va discuta despre construcția Spitalului Regional de Urgență.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Iași, Sebastian Buraga, la întâlnire vor participa primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, Simon Barnes, director Advisory Services la Banca Europeană de Investiții (BEI) și Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI. „Designul spitalului și alte componente ale proiectului vor fi prezentate de Raymond Bertrand și George Boulton, experți în echipa de consultanți. Simon Barnes, director Advisory Services la BEI va detalia configurarea instituțională și de reglementare pentru implementarea proiectului, iar secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Cristian Grasu, va prezenta Unitatea de Implementare a Proiectului. După prezentarea Studiului de Fezabilitate al proiectului Spitalului Regional de Urgență, reprezentanții Consiliului Județean și ai companiilor de utilități vor prezenta soluții pentru realizarea căilor de acces și racordarea obiectului la rețelele de utilități, iar Cristian Åžandru, expert în echipa de consultanți, va vorbi despre procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Ulterior, Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI, va prezenta conceptele de finanțare și programul de implementare a proiectului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Municipalitatea ieșeană a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016, iar prin intermediul unei hotărâri a Consiliului local a fost aprobată transmiterea unui teren, în suprafață de 120.000 de metri pătrați, amplasat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Primăriei Iași în domeniul public al statului. În toamna lui 2017, printr-o Hotărâre de Guvern a fost aprobată înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Sănătății a terenului respectiv. La aproximativ o lună a fost emisă cartea funciară, act prin care s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului și s-a intabulat dreptul de administrare în favoarea Ministerului Sănătății. Municipalitatea ieșeană a realizat studiile necesare obținerii avizelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here