Centrul Cultural Vrancea va participa în calitate de partener cu Muzeul Vrancei, Universitatea Națională de Arte din București și Facultatea de Biologie – Universitatea București, la Atelierele de Meșteșuguri Tradiționale Îndeletniciri tradiționale, ediția a X-a, în data de 15 iulie 2018, ora 11.00, la Crângul Petrești. La acest eveniment vor participa elevi ai claselor externe a secției Åcoala Populară de Artă Focșani, a Centrului Cultural Vrancea și meșterii populari care îi îndrumă, din localitățile: Jitia, Spulber, Nereju, Paltin, Cîmpuri, Soveja și Bîrsești.
Programul se va desfășura în ateliere pe genuri de creație ca: vopsitul cu plante tinctoriale, țesut ștergare și scoarțe, costume populare, prelucrarea lemnului crestături, dogărie mică, pielărie (măști populare) și podoabe populare, sub îndrumarea meșterilor populari. În cadrul atelierelor vor avea loc demonstrații practice ale tehnicilor de lucru tradiționale precum și vopsitul cu plante tinctoriale.
O altă activitate, inițiată de Centrul Cultural Vrancea, duminică, 15 iulie 2018, ora 17.00, la Crângul Petrești, va fi evenimentul „Întâlnire cu tradiția” Pe scena din Crângul Petrești vor evolua: Ansamblul Chipărușul, soliști instrumentiști și soliști vocali din comuna Nereju. Meșterii populari din comuna Nereju: Lenuța Terțiu, Åerban Terțiu, Tudorița Lupașc și Pavel Lupașc vor participa la o demonstrație alături de elevii secțiilor externe ale Åcolii Populare de Artă Focșani. Obiectivul acestei manifestări este organizarea unui program interactiv de educație permanentă în spiritul cunoașterii și recuperării tradițiilor creației populare.
Activitatea în aer liber „Întâlnire cu tradiția” va fi reprogramată dacă prognoza meteo va fi nefavorabilă.
Centrul Cultural Vrancea