Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fotbal – CSM Focșani 2007 a început pregătirea pentru ediția de campionat 2018-2019!


    La stadionul Milcovul, ieri, de la ora 17,00, jucătorii echipei de fotbal seniori a CSM Focșani 2007 au început pregătirea pentru ediția de campionat 2018-2019. La apelul făcut de antrenorii Vasile Burgă și Adrian Toma s-au prezentat portarii Gabiel Lazăr, Robert Dogaru și Alexandru Apenciucesei și jucătorii de câmp Sorin Săpunaru, Cătălin Dediu, George Petrescu, Bogdan Panaite, Ionuț Salaoru, Florinel Beșa, Ionuț Parlac, Ionuț Nistor, Claudiu Mihai, Ionuț Manu, Ștefan Lupu, Iulian Negoescu, Emilian Chivu, Marius Pascu, Constantin Budeanu, Alexandru Duca, Ștefan Pădineanu, Remus Popa, Mădălin Predoiu, Cosmin Pasăre. 
    Nu mai fac parte din lot Dan Negoiță și Alexandru Zaharia. 
    În pregătiri cu echipa de seniori se află și juniorii Alexandru Lăudatu și Andrei Paizan. Ce doi fac parte din lotul de zece jucători care ar urma să facă parte din parteneriatul ce urmeză a fi semnat între CSM Focșani 2007 – LPS Focșani. Antrenorii echipei de seniori au optat în acest moment pentru Lăudatu și Paizan care, dacă vor putea face față rigorilor meciurilor de seniori vor fi folosiți în jocurile CSM Focșani 2007, așa cum mi-a precizat antrenorul Vasile Burgă.   

Antrenamentele vor avea loc de luni până vineri, între orele 17,30 – 19,30 la stadionul Milcovul iar sâmbăta, dimineața. În prima parte a pregătirilor, după reacomodarea la efort, cei doi antrenori vor lucra cu fotbaliștii pentru asigurarea acumulărilor fizice de care au nevoie pentru a face față lungului drum al turului campionatului.

    Va urma un program dens de jocuri de pregătire, în regim de miercuri-sâmbătă, cu primele amicale programate începând de săptămâna viitoare: miercuri, 18 iulie, la Liești, cu Sporting urmând ca sâmbătă, 21 iulie, lieștenii să vină să joace pe Milcovul. Miercuri, 25 iulie, este convenit un meci la Bacău cu Aerostar, iar sâmbătă, 28 iulie, pe Milcovul cu proaspăt divizionarii de Liga a II-a. Datele de disputare a cestor meciuri vor putea fi modificate funcție de tragerea la sorți a programului Ligii a II-a. La 1 august, miercuri, este prevăzut un joc de pregătire cu CSM Râmnicu Sărat, în deplasare, iar sâmbătă, 4 august CSM Focșani și formația din Rîmnicu Sărat se vor întâlni pa Milcovul. Pentru 8 august este programat jocul de la Buzău, cu Metalul, sau de la Pașcani, cu CSM iar sâmbătă, 11 august, întâlnirea CSM Focșani 2007 – Metalul Buzău. În ziua de 15 august, focșănenii vor juca la Chiscani, cu Sportul, meciul fiind condiționat și de programarea meciurilor din Cupa României, urmând ca sâmbătă, 18 august, să se dispute ultimul amical de dinaintea începerii campionatului, CSM Focșani 2007 – Sportul Chiscani.
    Există posibilitatea ca, funcție de găsirea unor parteneri de pregătire, în unele sâmbete focșănenii să joace concomitent cu două echipe, în formula testată, cu bune rezultate, în vara trecută.
    Campionatul Ligii a III-a, ediția de campionat 2018-2019 va începe în week-end-ul 25-26 august iar turul se va încheia la 1-2 decembrie 2018. Ca și în trecutul campionat vor fi cinci serii a câte 16 echipe, la înscriere! Vor avea dreptul să promoveze doar câștigătoarele seriilor. Vor retrograda 21 de echipe: locurile 13-16 din fiecare serie și cea mai slabă formație clasată pe locul al 12-lea din toate cele cinci serii, fiind luate în calcul doar rezultatele cu ocupantele locurilor 1-11.
Vasile Burgă mi-a declarat că obiectivul conducerii tehnice a CSM Focșani 2007 este creșterea jucătorilor tineri pentru a face față nivelului de joc presupus de ligile superioare, și clasarea pe un loc în partea superioară a clasamentului „dacă se poate, chiar să promovăm” și formarea unei echipe cu o competitivitate peste nivelul celei din trecuta ediție de campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?