Constanţa: Un absolvent și-a majorat media la Limba română cu 7 puncte după contestaţia depusă la bacalaureat

0
845


Un elev al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța a devenit absolvent de succes după soluționarea contestațiilor, deși inițial picase examenul de bacalaureat după ce obținuse nota 2,50 la proba scrisă a examenului de Limba și literatura română.
Conform informațiilor afișate pe site-ul Ministerului Educației Naționale (MEN), elevul Robert P. Băsceanu, de la Colegiul Național de „Regina Maria”, din Constanța, a fost declarat promovat cu media generală 9,56, după ce, în urma contestației la proba scrisă de Limbă și literatură română, a obținut nota 9,5, față de 2,5 cu cât fusese notat inițial și astfel, din absolvent care ințial ratase examenul maturității, a devenit bacalaureat de succes.
Întrebată cum comentează răsturnarea de situație de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, șefa Inspectoratului Åžcolar Județean (IÅžJ) Constanța, Zoia Bucovală, a declarat că este vorba despre o simplă eroare materială și nu despre o greșeală de corectare. „Este vorba despre stilul mai puțin citeț al profesorilor participanți la corectare, și nu despre o eroare în procesul de evaluare a lucrării. Oricum, în toamnă lucrările mai sunt verificate o dată, prin sondaj și absolventul respectiv ar mai fi avut o șansă, chiar dacă nu ar fi formulat contestație acum, din proprie inițiativă” – a afirmat inspectorul general Bucovală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here