Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Soţia regizorului Roman Polanski refuză să devină membru al Academiei de film americane


Actrița franceză Emmanuelle Seigner a anunțat prin intermediul unei scrisori deschise, publicată în Journal du Dimanche, că refuză invitația de a se alătura Academiei de film americane, protestând astfel față de excluderea din această instituție – ce atribuie premiile Oscar – a soțului ei, regizorul Roman Polanski, informează AFP. „Academia americană a artelor și științelor cinematografice mi-a propus să devin membru al ei, alături de alte actrițe, în numele unei mai bune reprezentări feminine, care este de altfel necesară. Cine ar putea să creadă că eu nu mă simt vizată de chestiunea egalității dintre femei și bărbați?”, a scris actrița franceză.
„Sunt feministă dintotdeauna, însă cum aș putea să mă prefac și să ignor faptul că Academia, în urmă cu câteva săptămâni, l-a exclus din rândurile sale pe soțul meu, Roman Polanski, pentru a da satisfacție modei din epocă. Aceeași Academie l-a recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul ‘Pianistul’, în 2003. Curioasă această amnezie!”, a continuat Emmanuelle Seigner. „Această Academie crede probabil că eu sunt o actriță suficient de arivistă, fără caracter, pentru a uita că sunt căsătorită de 29 de ani cu unul dintre cei mai mari regizori. Îl iubesc, este soțul meu, tatăl copiilor mei. Ei l-au respins ca pe un paria și anumiți academicieni invizibili cred că eu aș putea ‘să urc treptele gloriei’ agățată pe spatele lui? Insuportabilă această ipocrizie!”, a adăugat artista franceză.
Considerând această propunere drept una „ofensatoare”, Emmanuelle Seigner, în vârstă de 52 de ani, afirmă că este „singura persoană care poate să depună mărturie despre cât de mult regretă Roman Polanski ceea ce s-a petrecut în urmă cu 40 de ani”.
Roman Polanski a pledat vinovat în 1977 la acuzația de corupere de minori după ce a întreținut raporturi sexuale cu o adolescentă de 13 ani. În virtutea unui acord încheiat cu Procuratura americană, mai multe capete de acuzare mai grave – inclusiv violarea unei minore sub influența drogurilor – au fost abandonate.
Consiliul guvernatorilor, organismul care conduce Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS), a anunțat pe 3 mai excluderea din rândurile sale a regizorului Roman Polanski și a actorului Bill Cosby (condamnat pentru agresiune sexuală). Decizia are la bază noul cod de conduită adoptat de prestigioasa instituție americană, în urma scandalului uriaș în care este implicat producătorul de film Harvey Weinstein. „Roman nu este deloc acea caricatură machistă, simptomă a răului suprem care devastează industria cinematografică”, a adăugat Emmanuelle Seigner în încheierea scrisorii sale.
În urma excluderii, avocatul american al cineastului Roman Polanski (84 de ani), Harland Braun, a amenințat că va da în judecată Academia de film americană, considerând că instituția nu a respectat procedurile în vigoare, în absența audierii prealabile a clientului său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?