Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Papa Francisc, despre climă: ”Fără acţiune, ne așteaptă dărâmături, pustietăţi și deșeuri”


Generațiile viitoare vor avea parte doar de „dărâmături, pustietăți și deșeuri” dacă oamenii din prezent nu vor întreprinde acțiuni pentru a diminua efectele devastatoare ale crizei ecologice provocate de modificările climatice, a declarat vineri papa Francisc, citat de DPA. „Există pericolul real ca noi să lăsăm generațiilor viitoare doar dărămături, pustietăți și deșeuri”, a spus suveranul pontif. Liderul celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă a făcut aceste declarații într-o conferință organizată la Vatican, ce a marcat împlinirea a trei ani de la publicarea enciclicei sale despre mediul înconjurător, „Laudato si”.
Papa Francisc a îndemnat toate guvernele lumii să onoreze prevederile înscrise în Acordul pentru climă de la Paris, semnat în 2015, „pentru a evita cele mai grave consecințe ale crizei climatice”. Statele Unite și-au anunțat anul trecut intenția de a se retrage din acest acord global. În discursul său, papa Francisc a reluat un citat din „Laudato si”: „Ființele umane, deși sunt capabile de cele mai rele lucruri, sunt de asemenea capabile să se ridice peste condiția lor, alegând din nou ceea ce este bun și dând startul unui nou început”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?