Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Bătaie cu sticle, ţevi şi pari într-un bar din Broşteni


    Patru bărbați au fost trimiși în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Trei dintre aceștia sunt membri ai aceleiași familii, fiind vorba de tată și fii.
    Conform rechizitoriului, unul dintre inculpați are 48 de ani și este din comuna Broșteni. În sarcina lui, anchetatorii au reținut infracțiunile de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Anchetatorii au stabilit că la data de 10 iulie 2016, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe terasa unui bar din satul Arva, comuna Broșteni, împreună cu alte persoane, acestea consumând alcool, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul ar fi lovit o personă cu o sticlă de bere în zona gâtului, provocându-i acesteia o plăgă tăiată cu retenție de corpi străini. Urmare a leziunii suferite, partea vătămată, care este și ea inculpată în acest dosar, a avut nevoie de 16-18 zile de ingrijiri medicale. În rechizitoriu se arată că prin acțiunea sa, inculpatul a urmărit să suprime viața persoanei vătămate. De asemenea, anchetatorii mai arată în rechizitoriu că, prin acțiunea sa, inculpatul a tulburat grav ordinea și liniștea publică.
    Cel de-al doilea inculpat are 55 de ani și este din comuna Mera. În sarcina lui s-au reținut infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Conform rechizitoriului, la aceeași dată, bărbatul, împreună cu cei doi fii ai săi, el înarmat cu o țeavă metalică și unul dintre fii cu un par, au mers în satul Arva, din comuna Broșteni, pe terasa unui bar, unde s-au întâlnit cu primul inculpat și alte două persoane. Inculpatul din Mera și fiii săi au lovit victimele în mod repetat cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor. Una dintre victime a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale, iar cea de-a doua victimă a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
    Un alt inculpat, respectiv cel care a și fost tăiat cu sticla la gât, are 32 de ani, este din Mera și a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Despre el, anchetatorii spun că la data de 10 iulie 2016, a mers împreună cu tatăl și fratele său la barul din Arva, înarmat fiind cu o țeavă metalică, și a lovit cu aceasta cele două persoane vătămate, prin acțiunea sa provocând leziuni persoanelor vătămate și tulburând grav ordinea și liniștea publică.
    Cel de-al patrulea inculpat din dosar este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Împreună cu tatăl și fratele său, el a mers la barul din Arva și a lovit persoanele vătămate cu pumnii și picioarele. Se pare că tot scandalul a pornit de la un bărbat, care a prestat diferite munci pentru inclupați.
Dosarul a fost întregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?