Stimulente financiare acordate vânătorilor pentru mistreţii găsiţi morţi

0
388


Guvernul a adoptat, în ședința de joi, mai multe măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, printre care și acordarea unor stimulente financiare vânătorilor care găsesc mistreți morți sau bolnavi sau pentru mistreții împușcați. „Printr-o hotărâre adoptată astăzi a fost clarificată, completată metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale sacrificate sau afectate în vederea eradicării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Practic, este vorba despre o completare a hotărârii Guvernului nr. 1214/2009. (…) Decizia a fost luată ca urmare a evoluției pestei porcine africane în țara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, joi, la Palatul Victoria.
El a precizat că boala nu este periculoasă pentru om, dar poate produce pagube economice însemnate crescătorilor de porcine. „Prin această măsură se urmărește un control eficient al evoluției bolii, prevenirea răspândirii virusului, eradicarea rapidă a focarelor pentru a se limita pierderile”, a spus Nelu Barbu.
Totodată, el a arătat că Executivul a decis acordarea de stimulente financiare pentru notificări în cazuri de mistreți morți și pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă. „Au fost instituite măsuri suplimentare de control, pentru că și acestea erau prevăzute în legislație, măsuri suplimentare pentru animalele sălbatice, porci mistreți din zonele în care există focare de pestă porcină africană. Astfel, vânătorii, gestionarii fondului cinegetic și persoanele implicate în managementul silvic sau al faunei primesc un stimulent financiar în valoare de 225 de lei pe animal pentru porcii mistreți găsiți morți, bolnavi sau pentru cei împușcați, în vederea stabilirii diagnosticului”, a spus Nelu Barbu.
Conform purtătorului de cuvânt al Executivului, pentru fiecare mistreț mascul vânat în zona de mare risc, de la care se prezintă probe în laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, vânătorii primesc un stimulent de 65 de lei, în timp ce pentru fiecare femelă vânată vânătorii primesc un stimulent de 400 de lei. „Toate aceste sume sunt acordate conform deciziilor grant ale Comisiei Europene, se acordă din bugetul ANSVSA, dar sunt sume care se rambursează în proporție de 75% de către Comisia Europeană”, a spus Nelu Barbu.
El a mai arătat că va fi acordat un stimulent și oricărei persoane fizice care notifică Direcțiile sanitar-veterinare cu privire la existența unor cadavre de porci domestici, respectiv existența unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zone adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităților, în cadrul sau în vecinătatea exploatațiilor și asigură prezența animalului până la venirea unui medic veterinar. „În acest caz, stimulentul este de 65 de lei pentru fiecare notificare și se acordă în condițiile în care virusul este confirmat de laboratorul de referință pentru pesta porcină africană. Fondurile necesare pentru plata acestor stimulente sunt asigurate de către ANSVSA, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru această destinație”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here