Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832
Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832

Festivalul coral al României Mari are loc la Focșani


    Festivalul Coral Internațional Pastorala de la Focșani se desfășoară anul acesta în spiritul Centenarului Marii Unirii fiind invitate personalități artistice și formații corale, dirijori și compozitori din toate provinciile istorice românești care formau România Mare. Prin prezența invitaților din Transilvania, Moldova, Å¢ara Românească, Bucovina de Nord și Moldova de peste Prut se dorește o reîntregire, în mod simbolic, prin cânt coral, a României anului 1918. Sunt prezente, la Focșani, Capela Corală Academică „Doina” a Filarmonicii din Chișinău, Corul „Dragoș Vodă” din Cernăuți, Corul „Ars Nova” din Pitești, Corala Universitarilor din Cluj Napoca, Corul „Ștefan Andronic” din Vulturu și Corul „Pastorala”. „Festivalul propune o paradă a corurilor, un dialog coral la hotarul dintre Moldova și Å¢ara Românească, la statuia Poetului Național Mihai Eminescu, concerte și micro-recitaluri ale formațiilor participante. Repertoriile formațiilor corale participante vor aduce în atenția publicului ideea de românism izvorât din tradițiile artiștilor interpreți, iar corurile reunite vor cânta creații cu tematica unirii provinciilor istorice românești”, se arată în prezentarea evenimentului.
    Invitatul special al Festivalului este Capela Corală Academică „Doina”, unul dintre cele mai reprezentative colective corale din Moldova. Corul a fost înființat în anul 1930, fondatorul și primul său dirijor fiind C.Pigrov, iar numele „Doina”, emblematic pentru esența folclorului moldovenesc, Capela îl deține din anul 1933. Capela a desfășurat o prodigioasă activitate concertistică. Harta turneelor sale cuprinde întregul spațiu cultural al ex-U.R.S.S., precum și multe țări ale lumii: România, Rusia, Cehia, Slovenia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Austria, Israel, Coreea de Nord, etc. Repertoriul Capelei Corală Academică „Doina” este amplu, în el se întrunesc cele mai valoroase creații corale laice și sacre din tezaurul muzicii universale, lucrări vocal-simfonice, prelucrări corale ale melodiilor folclorice. În anul 1962, la conducerea Capelei Corală Academică „Doina” vine Veronica Garștea, Artistă a Poporului din URSS și Republicii Moldova, Laureată a Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, profesor universitar, care a condus cu mare măiestrie, talent și demnitate Capela Corală Academică „Doina” până la sfârșitul vieții sale – 16 iulie 2012. În februarie 2013, director artistic și prim-dirijor al Capelei Corale Academice „Doina” devine Ilona Stepan, Artistă Emerită, cu studii la Åžcoala specială de muzică „Eugen Coca”, apoi la Academia de Muzică „G. Musicescu” din Chișinău, la specialitatea Dirijat Coral, susținând diploma cu mențiune. Ulterior și-a desăvârșit măiestria dirijorală prin studii post-universitare la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, România
De la Cernăuți vine Corul popular „Dragoș Vodă”. Acesta a a fost format cu un pătrar de veac în urmă de către membrii a trei coruri bisericești: Horecea, Ostrița, raionul Herța, și Ceahor, raionul Hliboca. Deoarece mai toți coriștii erau participanți la acțiunile organizate de Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, s-a decis unanim ca noul colectiv coral să țină de Societate. Corul are marea onoare de a da tonul tuturor festivalurilor și manifestărilor organizate la Cernăuți de către Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”. Corul este condus de Dumitru Caulea, specialist cu studii obținute la București, sub bagheta căruia coriștii Corului popular „Dragoș Vodă” au însușit și au în repertoriul lor piese corale complicate din patrimoniul muzical românesc.
    Președintele festivalului este maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul si fondatorul
Corului de Camera „Preludiu”, președintele ANCR. Președinte de onoare este primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, directorul festivalului este directorul Ateneului Popular, Valentin Gheorghiță iar director artistic este prof. dr. Dumitru Săndulachi, dirijor fondator al Corului de Cameră Pastorala din Focșani
    Programul Festivalului:
Vineri, 6 iulie 2018: ora 16.00, Piața Unirii / Deschiderea Festivalului; ora 17.00, traseul Piața Unirii – Catedrală – Teatru / Parada formațiilor corale; ora 17.30, Piața Teatrului / Concertele corurilor participante (partea I)
Sâmbătă, 7 iulie 2018: ora 10.30, Mausoleul Mărășești / Omagiu eroilor neamului – Recitaluri corale; ora 19.00, Piața Teatrului / Concertele corurilor participante (partea a II-a); Festivitatea de premiere.
Duminică, 8 iulie 2018: ora 11.00 – 12.30, Biserici din Focșani / Concerte de muzică corală și religioasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?