Un incendiu a izbucnit joi dimineață în hala unei vopsitorii auto de pe Bulevardul București din municipiul Focșani. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, două mașini au fost ars. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, una dintre mașini fiind avariată în proporție de 80%, iar cea de-a doua 30%. Intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului a durat aproximativ 20 de minute.
Alte două incendii, provocate tot de scurtcircuit electric, au avut loc în seara zilei de miercuri și joi dimineață, în localitățile Străoane și Pufești. „Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 3 incendii care se manifestau la autoturisme, pe parcursul serii și nopții trecute. Miercuri, 4 iulie a.c., în jurul orei 18.30, la dispeceratul comun ISU-SAJ s-a primit un apel care anunța că iese fum de la compartimentul motor al unui autovehicul aflat pe DN 2 L pe teritoriul localității Străoane. Datorită intervenției operative a echipajului din cadrul Statiei de Pompieri Panciu, pagubele au fost limitate la nivelul bordului autoturismului. Joi, 5 iulie a.c., în jurul orei 05.30 pompierii militari din cadrul Secției Adjud au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la portbagajul unui autoturism parcat în localitatea Pufești. Un alt apel primit în cursul dimineții, în jurul orei 07.00, anunța producerea unui incendiu în interiorul unei vopsitorii auto aflată pe B-dul Bucuresti din municipiul Focșani. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la două autovehicule aflate în interiorul halei. În urma lichidării acestuia, unul dintre autovehicule a fost afectat în proporție de aprox. 80% iar altul în proporție de cca. 30%. Hala a fost inundată cu fum. Intervenția a durat aprox. 20 min. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că incendiile s-au produs, în fiecare situație, din cauza scurtcircuitului electric”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.