Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

A fost desemnat câștigătorul licitației pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate la drumul de mare viteză Buzău – Focşani


A fost desemnat primul câștigător pentru elaborare documentației necesare construirii  unuia dintre tronsoanele drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani
     Astăzi a fost finalizată evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drumul de mare viteză Buzău – Focșani” și au fost transmise comunicările rezultatului procedurii. Ofertantul desemnat câștigător este Consitrans SRL, iar valoarea ofertei este de 13.933.291,10 lei, fără TVA. Lungimea estimată a tronsonului de drum la care se referă contractul este de 72 km, iar perioada de derulare este de 24 de luni.
    Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații la CNSC sau la Tribunalul București și după emiterea unor decizii definitive. Desemnarea ofertei câștigătoare pentru sectorul Buzău- Focșani reprezintă primul pas spre întocmirea documentației necesare realizării unei legături de mare viteză între Muntenia și Moldova pe ruta Ploiești- Pașcani, cu o lungime estimată de 329 de km. În prezent se mai află în faza de evaluare a ofertelor, contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice destinate tronsoanelor de drum de mare viteză Ploiești – Buzău, cu o lungime de 65 de km,  Focșani – Bacău, cu o lungime de 110 km și Bacău – Pașcani, în lungime de 82 de km.

CNAIR S.A
05.07.2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?