Pelerinaj în Capadocia, organizat la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

0
1818


    Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei organizează, în perioada 13-19 iulie 2018, un pelerinaj în Capadocia. Printre cele mai importante obiective ale acestui pelerinaj se numără: legendara cetate a Troiei, cetatea antică Efes (în care s-a ținut Sinodul III Ecumenic din 431), Biserica din Efes (una dintre bisericile menționate în cartea Apocalipsei), mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul, casa Fecioarei Maria de pe Muntele Privighetorii, Valea Zelve (locuințe și biserici rupestre paleocreștine), Cavusin (Biserica împăratului Nikifor Fokas), Pasa Bagi (chilia Sfântului Simeon Stâlpnicul), orașul subteran Kaymakly, așezămintele monahale din Valea Goreme, Biserica Sfântului Vasile cel Mare (cea mai importantă biserică în stâncă din Goreme). În Instanbul vor putea fi vizitate Catedrala „Sfânta Sofia”, Moscheea Albastră și Palatul Topkapi, unde se află mâna și o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul, toiagul profetului Moise, un vas al profetului Avraam, turbanul profetului Iosif, sabia regelui profet David și sabia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Pentru mai multe informații, accesați link-ul: http://pelerinajebzvn.ro/2018/03/22/pelerinaj-in-cappadocia-13-19-iulie-2018/ sau sunați la numărul de telefon: 0732.320.169.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here