La capitolul ,,excursii”, zicem noi, avem o experiență acumulată de-a lungul anilor, dar întotdeauna mai trebuie! Și pentru că iubim oamenii de lângă noi, și pentru că ne respectăm unii pe alții, am venit cu inițiativa ca în această excursie să înființăm ,,carnețelul verdeââ de sugestii, propuneri, impresii care mai de care mai năstrușnice, desene, grafice, fotografii, toate deopotrivă să ne motiveze, și să proiectăm și mai bine următorii ,,pași” („având în vedere și vremea care ne mai joaca feste), deci să facem în așa fel ca buna dispoziție să fie din plin.
Am dat ,,startul”, iar primul turist scrie cam așa: ,,Dragă organizatorule, fă te rog ceva să se oprească ploaia!”.
Dialogul purtat prin intermediul ,,carnețelului verde” este cât se poate de plăcut și optimist: ,,Astăzi, 27 iunie 2018, ne simțim iubiți de Doamne, Doamne! De ce? Plouă, plouă, dar avem în jur oameni cu frumos în suflet, sensibili și grijulii. Și soarele, priviți, începe să zâmbească, pe alocuri, iar buna dispoziție își face loc pe chipurile turiștilor!”
N-am ajuns la o terasa, dar Andrei Èibrea a pictat o terasă imaginară construită cam pe la 1800. Tehnica și arta construcției (în imaginția artistului) are și elemente ce se sincronizează cu stilurile europene. Turiștii nostri erau strânși umăr la umăr, felinarele de epocă împrăștiau lumina caldă, ospătarii pregăteau un ceai cald. Ceea ce ilustrează dragostea și bucuria sunt trandafirii, văd chipul unei bunicuțe și ea cu un zâmbet trandafiriu în colțul gurii!
Facem diverse popasuri, conform traseului, (din timp gândit), și-mi face plăcere să văd scris în ,,carnețelul verde” că toate acestea se datorează ,,căsuței” de ajutor reciproc. Zâmbesc, șăgalnic, și o întreb pe Doamna Băcescu dacă nu cumva a greșit? E fericită, deconectată de la alte griji, și-mi spune, cu tot dragul, că asociația noastră e cea mai dragă ,,căsuță” de ajutor reciproc și voie bună. Aici, voia bună este mai valoroasă decât un împrumut în ,,zece” rate cu o dobândă de 10 la sută!
Cetatea ,,Râșnov” s-a vizitat pe vreme ploioasă! În minicarul care ne-a dus sus, printre noi, era și un grup de israelieni. Cântam împreună de răsunau munții. Aplauze și ecusoane am dăruit celor prezenți, dar mai ales zâmbete și cuvinte de dragoste și voie bună. Am făcut fotografii, am schimbat păreri, impresii în limba engleză și limba română. Iubirea de oameni este cea care va dăinui și care trebuie presărată oriunde vom fi pe această planetă!
Fotograful Ilie Vână, membru al asociației, talentat și iubitor de frumos, ne-a răsfățat cu imagini surprinse pe care, parțial, le punem la dispoziția cititorilor.
Pentru informarea cititorilor, printre picături și raze de soare, am reușit să vedem multe obiective, iar ca neîmpliniri: biserica neagră și centrul Brașovului le vom vizita alta dată. Ne-am întors acasă veseli, ultima escală a fost la pensiunea ,,Flora” în Vrancea noastră dragă, unde am sărbătorit-o pe Doamna Petrina Păscuci, membră a grupului vocal. S-a cântat, s-a dansat, a răsunat valea de mulți ani trăiască, ne-am încărcat bateriile și nădăjduim să petrecem tot pe cărările patriei și ziua de 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Sărbătorim cu plăcere Centenarul Unirii sau un veac de la crearea României Mari. Drumurile parcurse de noi în provinciile istorice românești e limpede că vor da unora unele răspunsuri la provocările prezentului. Tineri și vârstnici trebuie să găsim împreună forța și energia de a ne bucura. Așadar, haideți cu noi la Târgoviște, la Curtea Domnească, în Turnul Chindiei, la Mănăstirea Dealu, la Mănăstirea Nămoiești și mai apoi cu elan spre Câmpulung Muscel, Bran, Moeciu de Jos, Râșnov, Brașov.
A consemnat,
Cornelia Ploscaru,