Un bărbat din Galați este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a încercat să ofere 300 de euro pentru obținerea permisului de conducere, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Serviciul Județean Anticorupție Galați din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA).
Potrivit sursei citate, bărbatul a oferit suma de 300 euro unui agent examinator, cu scopul ca acesta să-i faciliteze promovarea probei de traseu. „În fapt, un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Galați, în timp ce era în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la examinarea aptitudinilor de condus ale unui candidat la promovarea probei de traseu a examenului auto, a găsit în dosarul de școlarizare, primit de la cursant chiar înainte de începerea probei, suma de 300 de euro”, se precizează în comunicat.
Agentul examinator a sesizat situația la DGA, care, de asemenea, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, precizează sursa citată.