Comisarul șef Daniel Fătu (FOTO) a câștigat concursul organizat pentru ocuparea funcției de șef la Biroul Rutier din cadrul Poliției Focșani, iar subcomisarul Aurel Cristian pe cel organizat pentru funcția de șef la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier. Concursurile pentru ocuparea celor două funcții vacante s-au desfășurat la finele săptămânii trecute, pentru fiecare post fiind înscris câte un singur candidat. Ambii au luat note peste 8 și au fost declarați admiși. Comisarul șef Daniel Fătu conduce Biroul Rutier de mai mult timp, inițial prin împuternicire, iar acum ca urmare a câștigării concursului.
Acesta ne-a spus că pentru viitor și-a stabilit și câteva obiective, mare parte dintre ele având legătură cu prevenirea accidentelor rutiere, disciplinarea pietonilor și bicicliștilor, dar și cu îmbunătățirea infrastructurii rutiere, mai ales în Focșani. „Conduc Biroul Rutier de doi ani în baza unei imputerniciri din partea conducerii IPJ Vrancea, iar acum am participat la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții. A fost un examen bazat pe subiecte legate de munca pe care o fac și nu mi s-a părut că a avut un grad foarte ridicat de dificultate. Subiectele au avut legătură cu activitățile pe care le desfășurăm zilnic. Pe viitor vom continua activitățile preventive și de combatere a cauzelor care generează accidente în Focșani și în comunele limitrofe și ne vom axa foarte mult pe educarea pietonilor și a bicicliștilor, care trebuie să respecte regulile de circulație întrucât sunt implicați în foarte multe accidente rutiere. De asemenea, ne vom axa și pe educarea conducătorilor auto care trebuie să cunoască noțiunile de respect în trafic, toleranță și bun simț, mai ales în ceea ce privește opririle și staționările în zone în care sunt accidente, în intersecții, treceri de pietoni.
Ne vom axa mult pe prevenire și pe educație, iar atunci când vor fi încălcări grave, noi polițiștii trebuie să acționăm corespunzător, iar opinia publică să fie alături de noi și să înțeleagă de ce acționăm așa. De asemenea, vom continua dialogul cu autoritățile publice locale și cu cetățenii pentru îmbunătățirea infrastructurii și a semnalizării rutiere pentru a crește gradul de siguranță în trafic”, ne-a spus comisarul șef Fătu.
Subcomisarul Cristian, șef la Biroul Drumuri Naționale și Europene
Åi subcomisarul Aurel Cristian știe ce are de făcut pentru că a ocupat funcția prin împuternicire vreme de 1 an. „Am ocupat funcția prin împuternicire timp de 1 an, iar acum am participat la concurs. A fost destul de dificil, cu o bibliografie foarte stufoasă, dar am reușit să obțin o notă bună”, ne-a spus subcomisarul Aurel Cristian. Cei doi au susținut un interviu structurat pe subiecte profesionale, iar pentru a fi declarați admiși candidații trebuiau să obțină cel puțin nota 7.
Concursuri pentru șefii de post
Astăzi, la sediul IPJ Vrancea vor avea loc concursurile organizate pentru ocuparea mai multor funcții de șef de post. Este vorba despre funcțiile de conducere de la posturile de poliție din comunele Garoafa, Milcovul, Chiojdeni, Tănăsoaia, Andreiașu de Jos, Urechești, Jariștea și Mera. Concursul va consta tot în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale care va fi apreciat cu note de la 1 la 10. Va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare și a obținut minim nota 7,00. În situația în care mai mulți candidați au aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.