CMR cere medicilor să ofere ajutor victimelor inundaţiilor

0
213


    Colegiul Medicilor din România (CMR) a făcut sâmbătă un apel către medicii din toate specialitățile la solidaritate și întrajutorare față de românii care au de suferit de pe urma inundațiilor și i-a îndemnat pe aceștia să acorde ajutor pacienților, chiar dacă în aceste zile sunt liberi și nu merg la cabinet sau spital. „Colegiul Medicilor din România, profund impresionat de situația grea în care au ajuns mii de români din cauza inundațiilor, face apel către toți medicii, indiferent de specialitate, să acorde o mână de ajutor pacienților, și așa greu încercați, chiar dacă în aceste zile sunt liberi și nu merg la cabinet sau spital”, precizează un comunicat de presă al CMR. De asemenea, președintele CMR Gheorghe Borcean îi roagă pe managerii de spitale să se asigure că unitățile medicale au stocuri necesare de medicamente și materiale sanitare și recomandă autorităților să intensifice controlul calității apei potabile din zonele afectate de inundații. „Este nevoie ca noi toți să ne mobilizăm și să-i ajutăm pe cei care în aceste zile trec prin momente grele. Să nu uităm, dragi colegi, de valoarea umanitară a profesiei noastre ce se poate manifesta și în aceste situații dramatice”, a afirmat Borcean, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here