Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea și Primăria Municipiului Focșani vin în sprijinul părinților cu copii de vârstă preșcolară care nu au cu cine să își lase copiii pe perioada vacanței. Astfel, începând de astăzi și până pe 31 august, în Focșani vor fi deschise alternativ două grădinițe. În luna iulie va fi deschisă Grădinița nr.18, iar în luna august va fi deschisă Grădinița nr. 16 din Bahne, ambele cu program prelungit. Părinții nu trebuie să suporte decât costurile cu hrana zilnică, restul costurilor fiind alocate din bugetul local al Primăriei Focșani. Ceea ce trebuie să mai știe părinții este faptul că, pe parcursul acestor două luni, copiii vor avea un program relaxant cu activități liber alese care să le dezvolte capacitate de comunicare și socializare între ei și bineînțeles, multă cunoaștere prin joc și joacă. Părinții trebuie să anunțe din timp perioadele de concediu în care nu-și vor aduce copilașii. Aceștia trebuie să știe că masa pentru o zi se ridică la 8 lei. Costurile aferente hranei pentru luna august vor fi achitate după prima jumătate a lunii iulie la casiera grădiniței nr.16, acolo unde vor merge în august. Un alt detaliu pe care trebuie să îl cunoască părinții este acela că dacă vor fi zile în care din diverse motive, copilul nu va ajunge, se va face o cerere și se vor restitui banii aferenți zilelor lipsă.
În cazul prichindeilor de la Grădinița 18 va fi nevoie și de un aviz epidemiologic dat fiind faptul că schimbă locația. Acest proiect are loc ca urmare a solicitărilor venite din partea părinților, deși și anul trecut a fost o tentativă de grădiniță de vară însă părinții au fost reticenți în a schimba locația și educatoarele. Potrivit celor care au implementat proiectul, acesta este gândit la standarde europene, iar copiii vor avea parte de cea mai bună îngrijire mai ales că e foarte posibil să fie câte patru doamne la grupă, ceea ce înseamnă că o doamnă se va ocupa de 5-6 copii.