Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Observatorul din Greenwich își reia activitatea știinţifică după o pauză de 60 de ani


Observatorul Regal din Greenwich (ROG), dotat cu un telescop de ultimă generație, este din nou pregătit să studieze cerul după ce activitatea instituției a fost suspendată în urmă cu șase decenii, informează agenția Xinhua. Noul telescop, Annie Maunder Astrographic Telescope (AMAT), poartă numele lui Annie Maunder, una dintre primele cercetătoare care au lucrat la ROG și care a realizat descoperiri importante despre Soare.
Echipamentul de 50.000 de lire are capacitatea de a surprinde imagini de înaltă rezoluție, atât statice cât și mobile, ale Soarelui, Lunii și a altor planete din sistemul nostru solar și este amplasat în pavilionul Altazimuth. După încheierea misiunii dificile de instalare a telescopului, astronomii de la ROG s-au arătat entuziasmați de perspectiva observațiilor ce vor putea fi realizate cu ajutorul acestuia. Pentru buna funcționare a telescopului, ROG este în căutarea unor echipe de voluntari – mulți dintre aceștia provenind cel mai probabil de la cluburile pasionaților de astronomie. „Vrem să profităm de fiecare noapte senină”, a declarat pentru The Guardian unul dintre astronomi.
Carol al II-lea al Angliei (în engleză, Charles II) a fondat instituția din Greenwich în anul 1675. Scopul acesteia a fost realizarea unei hărți a stelelor și compilarea unor date utilizate pentru navigarea pe mare.
Observatorul a funcționat până în 1957 când activitatea științifică a fost relocată în afara orașului, departe de smogul urban și de lumina artificială din Londra.
Potrivit astronomului ROG Brendan Owens, aerul mai curat și noile tehnologii vor contribui la obținerea unor imagini decente. Acesta este motivul pentru care observatorul își reia activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?