Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a avut miercuri o întrevedere cu ES Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România, aflată într-o vizită de prezentare. Președintele Comisiei pentru politică externă a apreciat calitatea dialogului politic în plan parlamentar dintre cele două țări și a pledat pentru consolidarea și dezvoltarea legăturilor bilaterale româno-franceze în toate domeniile de interes, evidențiind faptul că în noiembrie 2018 va fi inaugurat Sezonul Franța-România și se va actualiza Foaia de Parcurs a Declarației de Parteneriat Strategic dintre cele două state.
Senatorul Cristian Dumitrescu a vorbit despre valența francofonă și atașamentul poporului român față de valorile Franței și avantajele pe care acestea le prezintă în relația bilaterală, precum și cea la nivelul UE.
În cadrul întrevederii au fost dezbătute aspecte ce țin de preluarea Președinției Consiliului UE, de la 1 ianuarie 2019, de către România, Cristian Dumitrescu prezentând subiectele de interes în stabilirea priorităților țării noastre legate, în special, de consolidarea proiectului european și adâncirea cooperării și coeziunii între statele membre UE. Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a abordat, de asemenea, tema aderării Românei la Spațiul Schengen, o prioritate politică majoră pentru România, pledând pentru realizarea acestui proces, în condițiile în care țara noastră este un veritabil furnizor de securitate la frontierele externe ale UE.
ES Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România, a prezentat prioritățile și proiectele domniei sale pe timpul mandatului în țara noastră, militând pentru creșterea și diversificarea cooperării în plan politic, economic și cultural. Domnia sa a exprimat interesul părții franceze pentru o cooperare crescută în domeniul economic, investitorii francezi fiind deosebit de interesați să continue și să diversifice portofoliul de investiții în România. De asemenea, și-a exprimat speranța și încrederea că România va organiza, în condiții optime, Președinția Consiliului UE din primul trimestru al anului 2019.