Bătaie la discotecă: agent de pază judecat pentru purtare abuzivă

0
908


    Două persoane au ajuns de la distracție la spital, după ce au fost bătute de agentul de pază de la o discotecă dintr-o comună vrânceană. Acum, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au trimis în judecată pe agent pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. 
    Conform rechizitoriului, inculpatul are 37 de ani și este din comuna Popești, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă în noaptea de 10/11 decembrie 2016. În urma anchetei s-a stabilit că persoanele vătămate au mers la o discotecă dintr-o comună apropiată, împreună cu câțiva amici. Unii dintre ei au consumat alcool, iar alții nu. În jurul orei 2.00 una dintre persoanele vătămate, care era băută, a mers la barul discotecii pentru a-și mai comanda ceva. Din greșeală și neatenție, aceasta a dat peste niște pahare, care au căzut și s-au spart. Văzând ce se întâmplă, agentul de pază a mers la persoana vătămată și fără să-i spună nimic a lovit-o cu pumnul în zona gâtului. În urma loviturii primite, persoana vătămată a căzut la podea. În momentul în care a încercat să se ridice a fost lovită din nou. De această dată, persoana vătămată și-a pierdut cunoștința și nu s-a mai putut ridica de jos.
    Cea de-a doua persoană vătămată, văzând ce i s-a întâmplat bărbatului cu care a venit la discotecă, a mers la agentul de pază și l-a rugat să nu îl mai lovească pe amicul său, spunându-i totodată că va achita contravaloarea paharelor sparte. Agentul de pază nici nu a vrut să audă și, tot fără să spună ceva, a lovit-o și pe aceasta.
    Prima persoană vătămată nu a depus plângere, în timp ce a doua a ajuns la spital după scandalul din discotecă. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că aceasta a suferit vătămări corporale destul de grave și a necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
    La audieri, inculpatul și-a recunoscut vina, iar persoana vătămată a declarat că se va constitui parte civilă în dosar cu o sumă pe care o va preciza ulterior, la instanță.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani și urmează să treacă prin faza de cameră preliminară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here