VIDEO: Atenție la buzunare, campanie de prevenire derulată de polițiștii vrânceni

0
557


În această dimineață (ieri-n.r.), s-a lansat campania europeană de prevenire a furturilor din buzunare „Protect Your Pocket!”, inițiativă a Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCPN) din cadrul Comisiei Europene. În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCPN), astăzi (ieri-n.r.) la nivel european a fost lansată campania de prevenire a furturilor din buzunare „Protect your pocket”, pentru care România și-a manifestat acordul de implementare, alături de alte 24 de state membre U.E.

Campania are drept scop conștientizarea populației cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din buzunare dar și principalele vulnerabilități în cazul acestui tip de criminalitate. Astfel, în mediul urban, oamenii vor putea viziona pe ecrane stradale trei videoclipuri, concepute pentru diseminarea mesajului. Fiecare film demonstrează, cu umor, cum un personaj animat nu acordă atenție obiectelor din buzunarele lui, în timp ce se află în aglomerație.
Polițiștii vrânceni vă recomandă:
– Nu purtați portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor! Alegeți  buzunarul interior și asigurați-l cu nasturi sau fermoar!
– Nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor, gecilor, acestea sunt locurile cele mai vulnerabile și mai des vizate de hoți!
– Dacă simțiți că asupra dumneavoastră se face presing în timp ce vă aflați în zone aglomerate, verificați locul unde țineți portofelul!

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 13 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here