Un copil nu își cumpără singur smartphone, tabletă, laptop

0
1563


    Acuzăm din ce în ce mai des copiii, acuzăm din ce în ce mai des noua generație, condamnăm tehnologia și tot ce e nou. Uităm că și noi, adulții, suntem din ce în ce mai prinși în lumea virtuală.
Aducem mereu în discuție copilăria noastră, o copilărie de mult apusă, o copilărie pe care ne-o făceau părinții noștri, cum și noi le-o facem copiilor noștri.
    Un copil nu își cumpără singur smartphone, tabletă, laptop, calculator. Un copil își gestionează timpul în funcție de ce vede în casă sau de activitățile la care este conectat. Nu îi poți cere unui copil să stea cu nasul în carte când ultimele rânduri citite de tine au fost din broșura găsită în parbriz. Nu poți să uiți că și tu ai avut o copilărie. O copilărie ce, de multe ori, nu a fost pe placul părinților noștri.
    Noi, generația 30-40 plus, am avut altă copilărie?! Da, am avut! Dar categoric nu una mai bună, doar una în care ne construiam mai multe amintiri, construiam mai multe relații și ne vorbeam mai mult. „Pe vremea mea” era cam așa: veneam de la școală, mâncam mai mult stând în picioare, nu pierdeam timpul cu treaba asta. Făceam temele dintr-un singur manual, nu din 7, la aceeași disciplină; acum copiii mei termină ce au de lucru de pe manual, au de lucru de pe auxiliar, ceva din culegere și încă puțin peste, noi nu aveam, era un singur manual. Terminam și fugeam pe ulița satului. Eu, dumneavoastră vă luați cheia de gât și o zbungheați în spatele blocului.
    Dar, dragilor, tot pe vremea noastră nu era nici țara atât de plină de delincvenți, de oameni certați cu legea, de pedofili, de violatori. Pe vremea mea, când trecea câte o mașina cu viteză știa tot satul, zburau pietrele în gardurile sătenilor. Ieșeam toți la poartă să-l întâmpinăm pe Făt Frumos călare pe Solenza albă. Acum e altă generație, altă lume, suntem toți grăbiți, în trafic, în spatele blocului, în piață, oriunde. Nimeni nu mai are curajul să-și lase copilul în spatele blocului, cu cheia de gât, la sate nu mai zburdă copiii pe uliță. Suntem prea obosiți să îi mai lasam să țopăie, să țipe sau să fie copii, ne extenuează serviciul, traficul, statul la cozi, ratele, impozitele, ne obosim unii pe alții. Astfel încât, atunci când ajungem în sânul familiei, vrem liniște. Și cum o obținem?! Dându-i celui mic smartphone-ul, tableta, orice numai să nu tragă de noi. Au tras alții toată ziua, măcar copilul să își vadă de „copilăria” lui și să nu mai tragă de noi. Copiii sunt ca un aspirator, atrag tot ce prind, uneori lucruri bune, alteori tabieturile noastre proaste. Haideți să ne facem mai mult timp pentru copiii noștri și abia după aceea să căutăm vinovatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here