Subiecte grele la matematică, în cadrul examenului de Evaluare Națională

0
1611


Subiectele de la matematică, pe care le-au avut de rezolvat ieri absolvenții de clasa a VIII-a în cadrul examenului de Evaluare Naționale, au dat bătăi de cap candidaților, gradul lor de dificultate fiind mai ridicat ca în ultimii ani. „Subiectele au fost mai dificile ca în alți ani, a fost mai mult de scris. Noutatea a fost Divizibilitate, care este în programă, dar care nu s-a mai dat de multă vreme. Un copil care a lucrat constant putea rezolva subiectele. În ansamblu, au fost frumoase. Au acoperit toată materia, ceea ce a însemnat un volum mare de scris pentru copii”, ne-a spus profesoara Gabriela Gherman, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (IȘJ).
La proba de la matematică s-au prezentat 2.639 de candidați, dintr-un total de 2.762 înscriși. La această probă nu a fost eliminat nici un candidat.
Rezultatele se vor afișa pe 19 iunie, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, în intervalul 14.00-19.00. Soluționarea contestațiilor se va face între 20-22 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie. La admiterea la liceu, va conta în proporție de 80 la sută media generală de la Evaluarea Națională și 20 la sută media generală de absolvire a claselor V – VIII.
Emoțiile elevilor de clasa a VIII-a vor continua cu admiterea la liceul dorit. Admiterea la liceu pentru anul 2018 a început efectiv în luna mai, când s-au susținut probele de aptitudini la liceele vocaționale, și va continua în luna iunie, atunci când numele tuturor elevilor care au finalizat clasa a VIII-a și vor să urmeze cursurile unui liceu vor fi introduse în programul informatic specializat. 
Până atunci, însă, vor avea loc numeroase întâlniri cu părinții și absolvenții de gimnaziu pentru prezentarea planului de școlarizare și a procedurilor de admitere. În perioada 29 iunie-3 iulie, absolvenții de gimnaziu și părinții acestora vor completa opțiunile în fișele de înscriere, asistați de diriginți. Cei care doresc să participe la admitere în alt județ vor completa fișele de înscriere conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere. În intervalul 30 iunie – 4 iulie, candidații și părinții vor verifica fișele editate de calculator și vor corecta eventualele greșeli din baza de date.
Repartizarea computerizată și admiterea în învățământul liceal de stat a candidaților din seria curentă și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2018-2019, va avea loc pe 9 iulie. În intervalul 10-13 iulie va avea loc depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații. Prima etapa de admitere în învățământul liceal se va încheia pe 18 iulie, când începe cea de a doua etapă de admitere în învățământul profesional și liceal de stat, care se întinde până pe 7 septembrie, potrivit calendarului emis de MEN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here