Popa: Proiect de 400 de milioane de euro – burse, fonduri pentru profesorii de excelenţă, dotări în școli

0
421


Ministerul Educației Naționale lucrează la un proiect „gigant”, cu o valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, adresat în special școlilor și elevilor din mediul rural, unde rata de părăsire și de abandon atinge 25%, a anunțat, miercuri, ministrul Valentin Popa în cadrul evenimentului de lansare a raportului „World Development Report 2018: Learning to Realize Education’s Promise”. „Lucrăm în aceste zile la un proiect – spun eu gigant -, un proiect necompetitiv, de o valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, adresat în special școlilor și elevilor din mediul rural, unde rata de părăsire și de abandon atinge 25%. Intervențiilor vor fi în special direcționate către elevi și profesori. Astfel, aproape jumătate din această sumă le vom acorda sub formă de burse elevilor care au o prezență bună la școală de peste 80% și, sigur, care au reușit să încheie și să treacă un semestru cu toate notele de trecere. Cred că trebuie să ne gândim să aducem copilul, elevul la școală, astfel încât să se poată întâlni cu profesorii”, a explicat ministrul.
O parte din proiect va fi dedicată profesorilor de „excelență” din școlile de renume, care vor fi stimulați financiar să predea în mediul rural. „O altă parte consistentă a acestui proiect va fi alocată profesorilor de excelență pe care îi are România, profesorilor din școlile de renume, din orașele noastre, pe care îi vom stimula financiar să primească ore în regim de plată cu ora în școlile din mediul rural, alocând pentru aceasta o sumă la limitele superioare ale plafoanelor din Ghidul solicitantului. Credem că va fi un stimulent serios pentru ca cât mai mulți dintre acești profesori să ne arate că pot să facă excelență și cu copiii din mediul rural, pentru că au dovedit-o că o pot face în școlile de renume din România”, a arătat Valentin Popa.
Vor fi alocați bani și pentru dotarea laboratoarelor din școlile din mediul rural. „Vom aloca bani pentru dotarea laboratoarelor din școlile din mediul rural, inclusiv cu mobilier și tehnică de calcul, pentru că dorim ca toate clasele să fie extrem de atractive pentru elevi și sperăm ca această acțiune imediată să aducă mai mulți elevi la școală în mediul rural și să îi mențină la școală și, nu în ultimul rând, să reușească să obțină note de trecere”, a mai susținut ministrul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here