GALERIE FOTO: Campanie de informare pentru prevenirea incendiilor, derulată de ISU Vrancea

0
451


Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menține în lista obiectivelor fundamentale creșterea nivelului de securitate al cetățenilor, atât prin acțiunile de intervenție derulate pentru salvarea vieții și a bunurilor materiale, cât și cele destinate prevenirii diverselor tipuri de risc.
Conform statisticilor, în România, la fiecare două zile o persoană își pierde viața în incendii. Numărul victimelor ar putea fi diminuat semnificativ dacă ar exista o minimă prevenție, iar în acest sens Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România și Delgaz Grid a reluat campaniile de sensibilizare a opiniei publice pentru montarea în locuințe a detectoarelor de incendiu și de gaze.
Campaniile naționale „FOC – Flăcările Omoară Copii”, „RISC – Renunță Improvizațiile Sunt Catastrofale” și „RISC – Mai bine previi decât să nu fii” au  scopul realizării unei culturi de prevenire a incendiilor și de conștientizare a riscurilor la care oamenii se expun când ignoră respectarea regulilor de siguranță.
Utilizarea corectă a instalațiilor de gaze naturale și a echipamentelor electrice reprezintă o condiție esențială pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite care pot avea implicații majore asupra consumatorilor de energie și familiilor acestora.
În vederea promovării campaniilor naționale de informare preventivă din domeniul situațiilor de urgență Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a încheiat un protocol de colaborare cu S.C. Transport Public S.A.

Compartimentul Informare și Relații Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here