Cetățean străin, la volan cu permis fals

0
338


La data de 12 iunie a.c., polițiștii Serviciul Rutier au oprit în trafic, pe DN2-E85, în localitatea Garoafa, un autoturism condus de către un cetățean străin, de 38 de ani. Conducătorul auto a prezentat un permis de conducere care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi fals. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, iar permisul fals, prezentat de conducătorul auto, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 13 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here