Biroul Avocatului Poporului acordă audiențe și în Vrancea

0
341


    Reprezentanții Biroului teritorial Galați al instituției Avocatul Poporului acordă audiențe cetățenilor din județul Vrancea, în municipiul Focșani, miercuri, 27 iunie 2018, la sediul Instituției Prefectului – județul Vrancea, începând cu ora 1000. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă și documente justificative, în copie.
    Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă care are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice. Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană, printr-o petiție, dacă apreciază că i s-au încălcat drepturile garantate de Constituție prin acte și fapte administrative ale autorităților publice. Petiția se poate trimite prin poștă, prin e-mail sau se poate depune personal în cadrul audiențelor.
    IMPORTANT! Înscrierile pentru audiențe se vor face fie la Registratura generală, la parterul Instituției Prefectului, camera 10, până cel mai târziu în ziua anterioară audiențelor, fie la telefon 0236.32.00.10.
    Petițiile adresate Avocatului Poporului se soluționează gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here