Un bărbat a murit după ce a fost strivit de o grindă metalică, la locul de muncă

0
849


     Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Buzău, a murit luni seara, în jurul orei 17:30, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani, în urma unui accident de muncă. Bărbatul a suferit un stop cardio repirator iresuscitabil, după ce a fost strivit la nivelul toracelui de o grindă metalică.
     Incidentul ar fi avut loc, potrivit unor surse, pe raza localității Slobozia Bradului, în incinta unei societăți comerciale. Bărbatul ar fi fost transportat inițial la Spitalul din Dumbrăveni, de unul dintre martori, cu o mașină, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Focșani, unde, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. „F.I., stop cardio-respirator iresuscitabil, politraumtism prin strivire (grindă metal), traumatism cranio-cerebral nivel I, traumatism toraco-abdominal, pneumotorax în observație, acidoză metabolică severă”, se arată în buletinul de presă al unității medicale.
     Polițiștii efectuează cercetări pentru moarte suspectă și neluarea măsurilor măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În acest caz a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here