O femeie și un bărbat, bănuiți că au exploatat și abuzat fizic și psihic o minoră

0
658


Două persoane, bănuite că ar fi exploatat o minoră, în vârstă de 14 ani, prin obligarea la efectuarea de muncă în mod forțat, sunt cercetate pentru trafic de minori.
La data de 11 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Adjud, pentru depistarea a două persoane bănuite de trafic de minori. Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu anul 2015, cei în cauză, profitând de imposibilitatea de a-și manifesta voința, ar fi exploatat o minoră, în vârstă de 14 ani, prin supunerea la executarea unor munci în mod forțat. De asemenea, minora ar fi fost abuzată fizic și psihic. Ca urmare a administrării probatoriului, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de o femeie de 23 de ani, iar față de un bărbat, de 43 de ani, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore.
Ulterior, magistrații Tribunalului Vrancea au dispus față de bărbatul de 43 de ani măsura arestului la domiciliu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 12 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here