Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Atletism – Campionatul Național copii 1,2 și 3 – Vrâncenii, patru titluri de campioni ai României și cinci medalii de bronz!


    Cei mai tineri atleți ai Vrancei au fost printre protagoniștii întrecerilor etapei finale a Campionatului național al copiilor 1,2 și 3 care a avut loc la București la sfârșitul săptămânii trecute. Aruncările, specialitate adjudeană, au adus, prin sportivii de la CSS Focșani, secția Adjud, antrenați de profesorii Camelia Petrea și Sorin Crăciun, patru titluri de campioni ai României și patru medalii de bronz. A cincea medalie de bronz a delegației vrâncene a fost obținută de elevul antrenoarei Rodica Pendus de la CS Unirea Focșani.        
Rezultate
    Sportivii antrenați de profesorul Sorin Crăciun:
Alexandru Albu, campion național și medalie de aur la greutate, cu 14,43 metri și disc, cu 40,10 metri; Carina Paruba, campioană și aur la greutate, cu 10,27 metri și medalie de bronz la oină, cu 26,09 metri; Daria Goldană, bronz la greutate, cu 6,94 metri și locul 5 la oină, cu 23,82 metri; Andrei Simion, locul 4 la greutate, cu 11,39 metri, la doar 7 cm de medalia de bronz; Răzvan Grama, locul 4 la oină cu 26,31 metri și locul 6 la greutate, cu 7,73 metri; Samuel Cociaș, locul 7 la greutate, cu 7,18 metri și locul 10 la oină, cu 21,08 metri.   
    Sportivii antrenați de profesoara Camelia Petrea:
Beatris Munteanu, campioană și medalie de aur la aruncarea suliței la copile 2, cu 24,60 metri și locul 3 și medalie de bronz la aruncarea greutății, cu 7,16 metri; Andreea Petrea, locul 3 și medalie de bronz la aruncarea suliței, copile 2, cu 23,55 metri; Miruna Lungu, locul 4 la aruncarea suliței, copile 2, cu 23,14 metri; Emilian Tăbăcaru, locul 4 la aruncarea suliței copii 2, cu 25,78 metri – toate rezultatele sunt recorduri personale; Denisa Iftime, locul 9 la aruncarea suliței copile 1, cu 25,00 metri; Paula Munteanu, locul 11 la aruncarea suliței copile 1, cu 23,00 metri, 
    Sportivii antrenați de Rodica Pendus:
Mihai Jercan, medalie de bronz la aruncarea greutății; și ceilalți sportivi ai CS Unirea au obținut rezultate pentru care au primit felicitări de la antrenoarea lor, Rodica Pendus. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?