Cea de a XIII-a ediție a Târgului de carte de la Focșani a fost un succes total, iar diversitatea activităților și atelierelor care au avut loc, chiar pe bulevardul Unirii, în fața Galeriilor de Artă, în aer liber, au făcut ca iubitorii de litere să se oprească și să participe efectiv la manifestările care au avut loc. Dacă în prima zi, evenimentul a debutat cu un marș al cărților pentru a arăta că Vrancea citește și trebuie să citească, în zilele care au urmat, au avut loc mai multe lansări de carte din toate domeniile, de la istoric, la literatură pentru copii, sau, în premieră, cărți pentru persoane cu deficiențe de auz și vorbire. Printre cei care au prezentat la târgul de carte se numără nume cunoscute în județul nostru.
Cum târgul de carte a fost un eveniment dedicat atât părinților cât și copiilor, de la târg nu putea lipsi nici literatura pentru cei mici. Unul dintre cele mai noi volume apărute pe piață este cel al îndrăgitei profesoare Fevronia Spirescu, „Poveștile lui Nasser, câine de casă”. Cartea este o culegere de povești, scrise pentru cei doi nepoți ai săi, Mihnea și Ilinca, în amintirea prietenului lor necuvântător, Nasser. Cartea se vrea a fi una cu „pereții de sticlă”, prin care toți cei interesați să-i descopere misterul o pot face cu ușurință, atât copiii, cât și părinții sau bunicii. „Cartea cu pereții din sticlă sau Vrăjitorul pofticios”, „Poveste de dragoste pe strada Gorunului”, „Căsuța melcului”, „Cei doi frați”, „Pianul care s-a visat zebră”, „Curcubeul”, „În ramă”, „Arșiță”, „O simplă răgușeală” și „Colonelu” sunt capitolele ce atrag ca un magnet cititorul.
La târg, o recenzie a cărții a fost făcută de Rodica Lăzărescu de la București, colaboratoare a revistei Proseculum. Cei interesați de carte trebuie să știe că în paginile acesteia se ascund inclusiv tablouri din viața reală, din viața oamenilor de zi cu zi, în diverse ipostaze, cățelul fiind un pretext. Frumusețea cărții este cu atât mai mare, mai ales că este o carte în imagini poetice, o carte picturală, dat fiind faptul că textele sunt însoțite de picturi realizate tot de autoare, care este și o mare iubitoare de pictură și artă, în general. Cartea a văzut lumina tiparului cu sprijinul profesorului Ion Catană, directorul Casei de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud, instituție care a sponsorizat tipărirea. „Poveștile lui Nasser, câine de casă” a apărut la editura „Fundația Culturală Antares”. Scriitoarea adjudeană nu este la prima carte pentru copii. Cărțile acesteia pot fi găsite și la biblioteca județeană.