Un bărbat 59 ani, din Galați, a fost găsit decedat, duminică, în interiorul unei mașini parcată în zona Sălii Sporturilor din Galați, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, Gabriela Costin. Potrivit acesteia, cadavrul a fost descoperit de niște trecători din cauza mirosului care venea dinspre mașină. Se pare că bărbatul era mort de câteva zile.
„Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 59 de ani, găsit decedat într-o mașină din zona Sălii Sporturilor din municipiul Galați. El a fost descoperit de trecători, din cauza mirosului care venea din mașină, iar la fața locului s-a deplasat o echipă de criminaliști. Urmează să se efectueze necropsia. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal, iar în funcție de concluziile raportului medico-legal se va stabili și încadrarea juridică a faptei”, a spus Gabriela Costin.