Magistrații Judecătoriei Focșani l-au condamnat la închisoare cu executare pe bărbatul din Mera care și-a violat mătușa. Decizia, care a fost dată vineri, nu este definitivă, putând fi contestată la instanța superioară.
„(…) condamnă pe inculpatul B(…) G(…), pentru săvârșirea infracțiunii de viol (…) la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare. (…) interzice inculpatului (…), cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani (…) exercitarea drepturilor de : -a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; -a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; -a alege; -a deține, purta și folosi orice categorie de arme; (…) deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 19.02.2018 la zi. (…) va dispune prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare de la inculpatul B(…) G(…). (…) va aduce la cunoștința inculpatului că probele biologice vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic. (…) ia act ca persoana vătămată B(…) S(…) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Obligă inculpatul să plătescă către părțile civile Spitalul Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani și Serviciul de Ambulanță Vrancea suma de 2752,08 lei, respectiv 143,88 lei. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2018”, este decizia judecătorilor, care au menținut starea de arest a bărbatului.
La mijlocul lunii februarie, bărbatul, care are de 29 de ani, a fost arestat preventiv deoarece și-ar fi violat mătușa. Fapta a fost comisă în după-amiaza zilei de 12 februarie a.c., iar femeia a ajuns la spital după câteva zile, întrucât a fost și bătută. Un raport medico-legal preliminar arăta că victima a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pe 12 februarie, în jurul orei 17.30, femeia se afla pe stradă și s-a întâlnit cu nepotul de 29 de ani. Acesta ar fi început să o lovească, cerându-i totodată să întrețină relații sexuale cu el. Întrucât femeia a refuzat, bărbatul a luat-o cu forța și a dus-o pe o străduță mai retrasă. Aici a continuat să o lovească și a reușit să o dezbrace, după care a întreținut relații sexuale cu ea. Femeia ar fi țipat, dar nu a fost auzită de nimeni, întrucât cei doi se aflau într-o zonă mai retrasă.
După comiterea faptei, bărbatul a plecat, abandonându-și victima. Într-un final a reușit și femeia să se ridice și a plecat către casă. Ea a susținut că i-ar fi povestit soțului său cele întâmplate, dar acesta nu ar fi reacționat întrucât ar avea probleme cu auzul. Pentru că nu se simțea bine, după cinci zile femeia a ajuns la spital. Aici, ea le-a povestit cadrelor medicale ce a pățit, iar acestea au sesizat poliția. Surse oficiale spun că nepotul și-ar fi recunoscut fapta și ar fi spus că regretă cele petrecute.
Bărbatul care a poftit la mătușa lui nu este la prima abatere. Anterior, el a mai fost condamnat pentru tentativă la omor și tâlhărie, fiind liberat în vara anului 2016.