VIDEO și GALERIE FOTO: Primii copii învață deja să înoate în Bazinul de înot didactic din Sud

0
6956


    Peste 30 de copii au participat, ieri, la primele lecții de înot care au fost organizate în Bazinul de înot didactic din cadrul complexului sportiv din Focșani – Sud. Au fost deja înregistrate circa o sută de solicitări din partea părinților care s-au deplasat personal la Bazinul din Sud, iar telefonul a sunat încontinuu. Copiii sunt cei mai încântați. Sub îngrijirea atentă a instructorilor, copiii au înotat în bazinul mic, departe de ochii părinților sau bunicilor. De altfel, însoțitorii copiilor nu au acces în interiorul bazinului, aceștia având la dispoziție scaune lângă geamurile de la intrare. Motivul este simplu: pentru a nu interfera cu procesul de învățare a copiilor, care ar fi tentați să caute sprijinul părinților. Teodora a venit pentru prima dată la un bazin și, chiar dacă este mai greu, spune că va reveni cu plăcere la următoarele lecții de înot. „Îmi place aici. Chiar dacă este pentru prima dată și este mai greu. Vreau să mai vin”, ne-a spus Teodora. Andrei Răzvan nu este la prima piscină din Focșani dar condițiile de la Bazinul din Sud l-au impresionat. „Este prima dată când fac înot cu un instructor. Bazinul acesta este mult mai performant. Îmi place foarte mult, apa este foarte caldă. Mă simt cum nu m-am mai simțit”, ne-a spus Andrei. 

    Bazinul de înot este deschis conform orarului: luni între orele 14.00-21.00 și marți-duminică între orele 7.00-21.00. Bazinul de înot este destinat desfășurării de cursuri de inițiere-învățare a înotului, organizării și promovării competițiilor sportive, pentru pregătirea sportivă de performanță și pentru accesului publicului pentru înot, pe bază de bilete și abonamente.

    Reamintim că, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, elevii și persoanele cu dizabilități din județul Vrancea vor beneficia de gratuitate pentru cursurile de învățare a înotului, organizate în baza protocoalelor încheiate cu unitățile școlare și cu DGASPC Vrancea. În acest sens, Consiliul Județean Vrancea a încheiat deja un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și se află în procedura de semnare a protocoalelor cu școlile din județ, pentru desfășurarea de cursuri didactice de înot. În bazin au acces copiii cu vârsta de peste 5 ani.

    Accesul publicului în bazinul de înot se face pe bază de programare. Programările se pot realiza prin mai multe modalități: direct la recepția bazinului, telefonic la numărul: 0371.322.665 sau printr-un email la: bazininot@cjvrancea.ro. Pentru desfășurarea optimă a activităților din cadrul Bazinului de înot didactic, trebuie citit Regulamentul, care va fi afișat la bazin, dar care poate fi consultat și online, pe site-ul www.cjvrancea.ro, la secțiunea Noutăți.
    Lucrările la acest obiectiv de investiții au început în decembrie 2015, contractul de execuție fiind atribuit, în urma procedurilor de achiziție publică, antreprenorului general Asocierea SC Construcții Erbașu SA București – SC Multinvest SRL Tîrgu Mureș. Compania Națională de Investiții a mai finanțat în cadrul programului „Bazine de Înot” încă 5 bazine olimpice de polo și înot, la: Clubul sportiv al Armatei Steaua și Clubul Sportiv Dinamo din București, Otopeni, Miercurea Ciuc și Brăila.
        Obiectivul de investiții din Focșani corespunde normelor impuse de federațiile române de natație și polo. Bazinul se află în administrarea Consiliului Județean Vrancea și este dedicat desfășurării de activități sportive, didactice și educative.
        Serviciile oferite în cadrul Bazinului de înot sunt: desfășurarea de competiții sportive, pregătirea sportivă de performanță și desfășurarea de cursuri de inițiere (învățare a înotului, ore speciale pentru public în bazin (cu abonamente), ore de inițiere și pregătire pentru persoane cu dizabilități, ore de fitness acvatic (aqua-fitness).
     Bazinul de înot este construit pe un teren în suprafață de 13.601 metri pătrați, care cuprinde clădirea propriu-zisă și o curte de acces, cu locuri de parcare. Suprafața desfășurată a investiției este de 5.988 metri pătrați, iar suprafața construită este de 3.380 metri pătrați. În interior există un bazin pentru polo cu o suprafață de 833 de metri pătrați, cu o adâncime de 2.30 m și un bazin didactic de agrement de 312 metri pătrați, cu o adâncime variabilă, între 1.20 m și 1.80 m.
        Această investiție a fost demarată ca urmare a solicitărilor și demersurilor realizate de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, încă din anul 2004. Bazinul de polo din incinta Complexului Sportiv Focșani este o necesitate pentru cetățenii județului Vrancea, acesta putând deveni și un important centru de antrenament și competiții pentru sportivii care se pot pregăti la Focșani în condiții moderne, pentru marea performanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here