Salonul de Carte Bookfest 2018 se deschide astăzi

0
526


    Salonul de Carte Bookfest 2018, care reunește peste 150 de edituri participante și are ca invitat de onoare SUA, se deschide miercuri, în pavilionul B2, de la Romexpo. Desfășurată timp de cinci zile, în perioada 30 mai – 3 iunie, pe o suprafață cu 50% mai mare decât în anii trecuți, de peste 15.000 mp, ediția din acest an a Bookfest prilejuiește întâlnirea cu nume de prestigiu ale culturii noastre – Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Varujan Vosganian, Vintilă Mihăilescu, Andrei Pleșu, Tatiana Niculescu, dar și procurorul general al României, Augustin Lazăr, fiind doar câteva dintre personalitățile care marchează agenda salonului. Potrivit organizatorilor, pentru împătimiții de lectură circa un milion de cărți vor fi oferite la această ediție, cu reduceri care merg până la 80% din prețul de copertă, câteva sute de evenimente, proiecții de filme și lansări de carte de care publicul se poate bucura în cele cinci zile de Bookfest.
    Participarea SUA din acest an, ca invitat de onoare, se desfășoară sub motto-ul „Celebrating the South” și prilejuiește publicului român întâlnirea cu autori americani din diverse domenii. (…)
    Copiii vor avea propriul lor Bookfest – Bookfest Junior, un spațiu dedicat exclusiv lansărilor și evenimentelor pentru cei mici, în acest spațiu, cât și la standurile proprii. Editurile Arthur, Booklet, Cartea Copiilor, Cartier, Casa, Casa Radio, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Diana, Frontiera, Humanitas/Colțul H Junior, Integral, Litera, Nemi, Niculescu, Polirom, TREI / Pandora M, dar și distribuitori de carte pentru copii precum Maya’s Amazing Bookland (distributor Usborne) au pregătit pentru cei mici zeci de lansări de carte, ateliere și evenimente interactive menite să-i familiarizeze cu minunata lume a cărților. (…)
    La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 30 mai – 10,00-20,00; joi, 31 mai – 10,00-20,00; vineri, 1 iunie – 10,00-21,00; sâmbătă, 2 iunie – 10,00-21,00; duminică, 2 iunie – 10,00-20,00. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here