GALERIE FOTO: ÎPS Ciprian a binecuvântat frunzele de nuc la hramul Parohiei Pogorârea Sfântului Duh din Focșani

0
1986


Duminică, 27 mai 2018, biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Focșani și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența a numeroși credincioși. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Vecernia plecării genunchilor și a binecuvântat frunzele de nuc, simbol al limbilor ca de foc ale Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, în ziua Cincizecimii. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.
Soborul slujitorilor a fost format din: Pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, Pr. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, Pr. Petrică-Gabriel Roșu – consilier eparhial la Serviciul Colportaj, Pr. Eduard-Daniel Bran – protoiereu al Protopopiatului Focșani I și paroh al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Focșani, Pr. Marian Ion – Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău.
În cuvântul de învățătură, ierarhul locului a vorbit despre praznicul Cincizecimii, evidențiind rolul Duhului Sfânt în viața credincioșilor. „Dumnezeu-Tatăl, din iubire față de omul creat – deși acesta a păcătuit – L-a trimis în lume pe Fiul, ca El să moară în locul nostru, pironind pe cruce păcatele întregii omeniri, apoi, cu bunăvoirea Tatălui, Fiul L-a trimis în lume pe Duhul Sfânt. Tot ceea ce se petrece în Biserică, se petrece prin lucrarea Duhului Sfânt. Prefacerea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, momentul cel mai important din cadrul Sfintei Liturghii, are loc prin invocarea de către preot sau ierarh, în rugăciune, a pogorârii Duhului Sfânt peste acestea”, a subliniat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a premiat pe toți tinerii teologi înscriși la concursul de eseuri și lucrări științifice, organizat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, în contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Premiile au constat în sume de bani oferite câștigătorilor, după cum urmează: locul I – Daniel Bahnea (500 de lei), locul al II-lea – Pr. Dan Necula (400 de lei), locul al III-lea – Cătălin Petrea (300 de lei), mențiuni – Mihai Bîndar și Andrei Butu (200 de lei fiecare).
De asemenea, toți participanții au fost felicitați în fața comunității, primind diplome, Agenda tânărului ortodox 2018, icoane, precum și primele volume din ediția bilingvă a colecției de texte patristice, Everghetinosul, unul dintre cele mai importante izvoare ale spiritualității ortodoxe. „Am fost binecuvântați să încheiem apoteotic proiectul nostru, la acest praznic dumnezeiesc, aducând înaintea comunității în sărbătoare unii dintre cei mai sârguincioși studenți la Facultatea de Teologie din București. Tineri care citesc istoria, o cercetează și o înțeleg, se inspiră creator din momentele și pilonii ei de glorie și scriu, bine și foarte bine! De aceea, astăzi, au primit felicitările și recunoștința noastră pentru angajamentul lor academic în slujirea Bisericii, nădăjduind ca, atunci când va rândui Dumnezeu, fiecare să se întoarcă înaintea comunității euharistice cu angajamentul lor sacramental, pentru a primi recunoașterea și din partea acesteia, prin cuvintele: «Vrednic este!»”, a declarat, cu entuziasm, fostul lor profesor, părintele consilier Cristian-Marius Dima – coordonatorul concursului.

Lucrările au fost jurizate de o comisie de specialitate, acestea urmând să apară în publicațiile oficiale ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei – revista Glasul Adevărului și Almanahul bisericesc 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here