GALERIE FOTO: „Culorile copilăriei”, expoziție de pictură la Muzeul Unirii până pe 1 iunie

0
990


Cercul de desen „Stropi de culoare” vă propune o nouă expoziție de pictură, cu lucrări ale copiilor care își desfășoară activitatea în cadrul Muzeului Unirii. Vernisajul noii expoziții, intitulată „Culorile copilăriei”, a avut loc, iar lucrările expuse pot fi admirate până pe 1 iunie. Desenele expuse aparțin atât copiilor de la grupa de începători, pentru unii dintre ei acesta fiind primul lor vernisaj, cât și celor de la grupa de avansați, având teme și tehnici diferite. „Elementul de noutate, de dată această este dat de existența în cadrul expoziției a unei secțiuni speciale, rezervată unor eleve deosebite, bune prietene între ele și alături de care, acum 6 ani, am început o călătorie frumoasă în lumea culorilor. Este vorba despre Marin Andra, Șerban Elena și Moldoveanu Alexandra. Toate trei au avut rezultate deosebite de-a lungul timpului, premii la concursuri naționale și internaționale”, spune profesoara Veronica Groper.
„Se știe că, în general, copiilor le place în mod natural să deseneze, să picteze dar nici celelalte beneficii nu trebuie pierdute din vedere. Mai puțin știute sunt și celelalte beneficii pe care artele expresive le oferă celor care participă la astfel de activități: dezvoltarea creativității le permite copiilor să transmită cu mai multă ușurință și în mai multe moduri. Acesta este un lucru esențial și în temele abordate încercăm să explorăm cât mai mult acest domeniu, abilitățile motorii – mișcările implicate în procesul de creație sunt esențiale în dezvoltarea abilităților motorii fine la copii mici, dezvoltarea limbajului prin oportunitatea de a învață noi cunoștințe, luarea deciziilor din orice punct, linie, pată de culoare folosite într-o compoziție plastică sunt de fapt rezultatul unei decizii luate de copil. Nu în ultimul rând, inventivitatea  prin desen, ne exprimăm într-un mod unic și personal, în expoziție avem teme comune dar fiecare desen este diferit, unic, și nu în ultimul rând perseverență și răbdarea, pentru că fiecare desen trebuie finalizat, un proces în care intervine muncă susținută și multă răbdare. Arta trebuie să impresioneze pe cel care o privește, să transmită o emoție, o stare. Nu știu cum o să fie pentru cei care vor privi desenele voastre, putem doar spera că ne-am atins scopul, că fiecare desen în sine a fost o călătorie frumoasă pentru cel care l-a făcut. Să sărbătorim, deci, Ziua Copilului, alături de ei, de desenele lor pline de culoare și veselie. La mulți ani dragi copii și o viață plină de culoare”, mai transmite profesoara Groper.

Expoziția se vrea a fi răsplata unui îndelung proces de creație, al muncii copiilor, care este una importantă pentru ei, mai ales că poartă amprenta talentului și a dăruirii lor prin culori. Nu în ultimul rând, expoziția este una importantă pentru startul lor în viață, pe drumul artei, pe care unii dintre ei vor să îl parcurgă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here