Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Consiliul Județean achiziționează un utilaj multifuncțional pentru Crângul Petrești


    Consiliul Județean Vrancea intenționează să achiziționeze un utilaj compact urban multifuncțional, pentru acțiuni de dezăpezire, diverse lucrări de întreținere a drumurilor, parcărilor, trotuarelor, lucrări de măturat, stropit și întreținere corespunzătoare, din incinta Ariei naturale protejate de interes local „Crâng-Petrești”.
Achiziția unui astfel de utilaj a fost deja urcată pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și se află în faza de depunere a ofertelor. Valoarea estimată a utilajului este 336 mii lei. Achiziția vine după ce Consiliul Județean Vrancea a finalizat proiectul Amenajarea ariei naturale de interes local „Crâng Petrești” și îmbunătățirea infrastructurii de acces. Proiectul este finanțat  prin Programul Operațional Regional 2007- 2013, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”, Domeniul de intervenție 5.2: „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice”.
    În urma implementării proiectului au fost obținute următoarele rezultate:
480 500 mp de spațiu verde amenajat; DC 144 ce străbate Crângul Petrești, cu o lungime de 1.235,00 ml a fost reabilitat; au fost construite 208 locuri de parcare; au fost construiți 6.500 metri liniari de piste pentru biciclete și jogging; au fost construți  7.300 metri liniari de trotuare; au fost construiți 4700 metri liniari de alei interioare; un centru de informare științifică; mai multe grupuri sanitare. A fost dotat cu mobilier urban și sistem de supraveghere video întregul perimetru amenajat. Totodată, au fost create cinci locuri de muncă permanente – 1 administrator al Crângului Petrești și 4 angajați responsabili de salubritate și pază.
    Valoarea totală a proiectului este de 21 228 419,25 lei. Durata proiectului a fost de 24 luni și 16 zile, începând cu 16 iunie 2015. „Este un proiect deosebit, este vorba de punerea în valoarea a ariei naturale Crângul Petrești. Noi am încercat ca prin intermediul acestui proiect să lăsăm lucrurile cât mai naturale, aceasta a fost baza gândirii noastre. În același timp am vrut ca cetățenii municipiului Focșani și ai județului Vrancea să poată să aibă un loc în care să vină să se recreeze într-un mod cât mai plăcut în mijlocul naturii”, a declarat la inaugurare Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?