CANNES 2018: Vedeta americană Kristen Stewart a urcat scările de la Palais des Congres în picioarele goale

0
436


Vedeta americană Kristen Stewart, cunoscută pentru aversiunea sa pentru pantofii cu toc, a sfidat luni seară interdicția controversată de a purta pantofi fără toc pe covorul roșu de la Cannes, urcând scările de la Palais des Congres în picioarele goale, informează Elle.com. Inițial, artista, membră în acest an a juriului de la Cannes, a pozat pentru fotografi luni seara la prezentarea filmului „BlacKkKlansman”, de Spike Lee, purtând o pereche de stiletto negri, creați de cunoscutul designer Christan Louboutin, însă o dată terminată sesiunea de fotografii, Kristen și-a dat jos pantofii în fața acelorași fotografi și a pornit pe scări desculță.
Vedeta nu este la primul protest de acest fel: în 2016, ea a schimbat pantofi argintii cu toc cu o pereche de teniși comozi, imediat după ce a pozat fotografilor și a făcut un gen obscen în timp ce purta pantofii cu toc, pentru a-și face clară părerea despre aceștia. De asemenea, cu o săptămână înainte, artista declarase unui reporter că politica Festivalului de la Cannes de a nu permite femeilor prezența fără tocuri pe covorul roșu este una sexistă.
Åži Emily Blunt a criticat această politică în 2015, atunci când a declarat că în opinia ei, toată lumea ar trebui să poarte pantofi fără toc.”Eu prefer să port teniși Converse”, a mărturisit ea la acel moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here