Bărbat căzut pe trotuar, în Focșani, ajutat de doi viitori jandarmi

0
734


Spirit civic cultivat încă de pe băncile școlii
              Doi viitori jandarmi, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflati în stagiul de practică la Detașamentul 1 Jandarmi Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, în timp ce se deplasau către unitate, pe strada Brăilei, în dreptul trecerii de pietoni vis-a-vis de Direcția Muncii, din municipiul Focșani, au observat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani căzut pe trotuar. Văzând aceasta, elevii s-au apropiat de el, l-au întrebat dacă se simte rău, acesta a precizat faptul că suferă de mai multe afecțiuni medicale cronice.
            Fără să stea pe gânduri, elevii au apelat de urgență S.N.U.A.U.112, pentru a solicita un echipaj medical la fața locului.
            În tot acest timp, elevii nu au părăsit locul așteptând apariția echipajului medical, care în aproximativ 5 minute s-a prezentat la fata locului. Echipajul medical de pe ambulanța sosită la fața locului a acordat îngrijiri medicale persoanei, ulterior a transportat-o la secția U.P.U din cadrul Spitalului de Urgență Focșani.
           Pe această cale, dorim să mulțumim viitorilor noștri colegi pentru actul de omenie și spiritul civic de care au dat dovadă, iar comanda unității a luat decizia de a-i recompensa.
          
Purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea
Maior Petrea George

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here