Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Copiii din România sunt dependenți de internet


Românii sunt printre cetățenii cei mai dependenți de tehnologie din Uniunea Europeană, arată un studiu publicat în această săptămână de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, arată că studiul menționat trebuie coroborat cu alte date statistice care menționează că, în România, un minor din zece este dependent de internet. Social democratul atrage atenția că tehnologia este o parte integrantă a vieții, iar lumea digitală oferă avantajele comunicării, jocului, învățării mai atractive și interactive, informației, planificării, ușurinței îndeplinirii multor task-uri zilnice. Există însă și reversul iar specialiștii atrag atenția părinților care le permit copiilor accesul la dispozitivele digitale, că îi expun pe aceștia unui pericol major, cu repercusiuni grave, care le afectează dezvoltarea.
În aceste condiții, deputatul subliniază că atât părinții cât și formatorii sunt preocupați de ceea ce se poate face pentru a canaliza spre bine aceste produse tehnologice care dau dependență, pentru a pune granițele potrivite între studiu și joacă și se caută soluții pentru a combate efectele nocive asupra bunăstării, sănătății și fericirii copiilor. „În acest sens, lansez un apel către toți factorii potențial interesați: Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, asociațiile non-guvernamentale, mediul academic – comunitățile științifice, medicale și generale – de a contribui cu toate mijloacele și resursele de care dispun, la realizarea unei evaluări complexe a fenomenului, cu scopul de a dezvolta activități concrete, pentru creșterea gradului de implicare a părinților și a specialiștilor, în prevenirea și identificarea precoce a dependenței de tehnologie a copiilor. Beneficiarii direcți ai unui astfel de demers sunt numeroși: părinții, copiii, pedagogii, medicii psihiatri, medicii de familie, sociologii, psihologii. Fără dovezi suficiente, fără studii sistematice și o evidentă cercetare a caracteristicilor acestui fenomen, nu se poate vorbi despre o asistență de calitate în privința dependenței de tehnologie a copiilor”, a spus deputatul Angel Tîlvăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?