CANNES 2018: Un documentar de peste 8 ore îi scoate din uitare pe supravieţuitorii dintr-o tabără maoistă de reeducare

0
396


„Poate filmul cel mai lung din istoria festivalului de la Cannes”, filmul documentar „Dead Souls”, al regizorului Wang Bing, de 8 ore și 16 minute, scoate din uitare o tabără de muncă maoistă și prezintă mărturiile impresionante ale ultimilor supraviețuitori, o provocare pentru amnezia de stat impusă de Beijing, relatează joi AFP. Prin documentarul maraton „Dead Souls”, prezentat miercuri, Wang Bing întreprinde „o muncă de rememorare” ambițioasă, a cărei amploare amintește de „Shoah”, al lui Claude Lanzmann.
Filmul descrie, prin intermediul unui număr de 15 mărturii adunate timp de un deceniu, tragedia „taberei de reeducare” de la Jiabiangou, din deșertul Gobi, unde au fost trimiși în anii 1950 circa 3.000 de prizonieri politici victime ale epurărilor maoiste. După ce s-a interesat în documentarele sale de marginalizații miracolului economic chinez, regizorul Wang Bing dezgroapă în „Dead Souls”, pentru a o fixa în memorie, o pagină crudă în edificarea socialismului chinez care nu a încetat să-l obsedeze.
După fondarea Republicii populare de către Mao Zedong în 1949, o campanie lansată în 1957 condamna numeroși intelectuali la „reeducare prin muncă”. Jiabiangou este una dintre taberele deschise pentru a-i interna, fără a fi nevoie de ziduri: în plin deșert, aceasta este înconjurată de nisip și traversată constant de un vânt glacial. La torturile endemice se adaugă în 1960 efectele marii foamete care a devastat țara: pentru a supraviețui, prizonierii sunt constrânși să consume rozătoare, frunze și scoarță de copac și chiar carnea celorlalți deținuți, ale căror cadavre erau abandonate în spatele dunelor.
Numai 500 de prizonieri au supraviețuit. Autoritățile au închis în cele din urmă tabăra de reeducare în 1961, încercând să ascundă tragedia produsă. O amnezie de stat care persistă și astăzi și care va necesita toată hotărârea lui Wang Bing pentru a împiedica uitarea acestui moment. În 2007, în filmul său ” He Fengming”, o femeie în vârstă a povestit, în fața camerei, timp de trei ore, violențele comise în cadrul acestor campanii de reeducare și despre închiderea soțului ei la Jiabiangou. Wang Bing revine în 2010 cu „The Ditch”, prima sa ficțiune, turnată fără autorizație în deșertul Gobi.

Continuarea pe https://bit.ly/2G1QdTh

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here