Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au acționat pentru menținerea climatului de siguranță civică la târgul de la Bîrsești.
La data de 9 mai a.c., polițiștii au organizat o acțiune privind asigurarea unui climat corespunzător pe linie de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării târgului de pe raza comunei Bîrsești.
În urma legitimării a 37 de persoane, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 18 pentru încălcarea prevederilor H.G. 984/2005, 13 conform OUG 195/2002 și 5 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 12 000 lei.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 10 mai