Muntele Saint-Michel din Franţa a fost luat cu asalt de…. pisici

0
361


Istoricul Munte Saint-Michel (nord-vestul Franței) a fost „invadat” în ultimele luni de aproape o sută de pisici fără stăpân care se plimbă printre cei care vin să vadă unul din simbolurile Franței ce face parte din Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO și este vizitat anual de peste 3 milioane de persoane, relatează luni EFE.
Potrivit mass-media franceze, emblematicul munte este „suprapopulat de pisici maidaneze”, conform estimărilor locuitorilor și celor angajați în zonă, care cifrează numărul lor la aproape o sută. O campanie lansată pe internet și care a strâns peste 1.300 de semnături a fost lansată la 1 mai pentru a cere Primăriei să se ocupe de această situație, având în vedere că nu „este admisibilă” prezența „de pisici bolnave într-o locație turistică”.
Potrivit semnatarilor, unele pisici sunt purtătoare de boli, precum gripa felină, foarte contagioasă între pisici, „ceea ce nu este deloc igienic într-o locație ca muntele Saint-Michel unde există multe restaurante”. Yann Galton, primarul localității unde se află și celebra mănăstire Saint-Michel, a declarat ziarului regional La Manche Libre că va fi desfășurată o campanie de prindere și sterilizare a pisicilor. „Poliția municipală și serviciile tehnice vor instala capcane pentru capturarea pisicilor maidaneze”, pentru ca apoi să fie sterilizate, a precizat el.
Muntele Saint-Michel este unul dintre cele mai vechi complexe medievale din Franța, un loc aproape magic ce își schimbă aspectul de câteva ori pe zi. Se află pe o insulă stâncoasă, așezată la confluența mareelor (în timpul fluxului este insulă, iar in timpul refluxului devine peninsulă, fiind legată de uscat printr-un drum de acces), la aproximativ 1600 metri de coasta Normandiei și la aproape 240 kilometri de Paris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here