Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: „Colgate pentru sănătate” la a II-a ediție, prin Filiala de Cruce Roșie Vrancea


Filiala de Cruce Roșie Vrancea s-a implicat cu toate forțele în proiectele din campania educațională derulată de societatea Colgate-Palmoliv, adresată copiilor din ciclul primar. Astfel, după succesul înregistrat în anul 2016, când au fost informați peste 6000 de copii din județul nostru, prin lecții, jocuri și desene să se spele corect pe dinți, Crucea Roșie Vrancea a dorit sa se implice și în proiectul pe 2018, adresându-se unui numar de 8700 copii din unitățile școlare, mai ales din mediul rural, zona de munte.
Proiectul a debutat cu pregătirea unui număr de 79 de învățători-voluntari și voluntari ai Filialei de Cruce Roșie. Trainingul a fost susținut de medicul stomatolog Luminița Roșu  din partea Societății Colgate, prin prezentări de filme, animații, manopere practice de periaj pe mulaje, și discutii.
         Atât voluntarii cât și elevii au primit pachete promoționale cu produse Colgate, CD-uri cu animații, afișe, mulaj dentar, calendare pentru înregistrarea momentelor de igiena bucală, diplome etc., toate pentru desfășurarea lecțiilor de igienă bucală. Proiectul este în plină desfășurare și se va încheia la sfârșitul acestei luni, când se va face un bilanț al rezultatelor obținute prin prezentarea unor rapoarte finale. „Filiala de Cruce Roșie Vrancea mulțumeste Societății Colgate și Inspectoratului Școlar Vrancea pentru deschiderea în încheierea unui parteneriat care să permită voluntarilor desfășurarea acțiunilor din proiect”, a declarat coordonatorul local al proiectelor , profesorul Lidia Boc.
Societatea Colgate-Palmolive desfășoara de peste 10 ani aproape, în toate țările lumii, o campanie educațională în rândul elevilor. Edițiile din ultimii ani au fost derulate în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie și s-au adresat copiilor din ciclul primar, inclusiv din clasa pregătitoare. Scopul acestor proiecte este de conștientizare a importanței privind sănătatea orală și de aplicare a metodelor corecte de menținere a ei: spălat pe dinți sau curățare cu ața dentară. Nu este neglijată nici corelația dintre dinți și celelalte organe, știind că dinții afectați de carii determină, în timp, afecțiuni cardiace, articulare, renale.
        Conform ultimilor studii privind igiena orală, numărul dinților cariați, plombați sau extrași în fiecare an, în rândul copiilor de 12 ani, este de 200.335.280.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?