Soldatul Maricel Oanele, un tânăr vrâncean în vârstă de 22 de ani, încadrat la Batalionul 81 LAROM din Focșani, s-a împușcat sâmbătă, în timpul serviciului de pază. Potrivit unor surse medicale, tânărul soldat s-ar fi împușcat cu arma din dotare în cap. Maricel Oanele era angajat al M.Ap.N. din decembrie 2016, era necăsătorit și nu participase la nici o misiune în teatrele de operații. Reprezentanții Brigăzii 8 LAROM Alexandru Ioan Cuza au transmis că militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar la ultima testare psihologică.
” Astăzi, 5 mai, în jurul orei 13.55, în timpul executării serviciului de pază la U.M. 01470 Focșani, soldatul Oanele Maricel, încadrat la Batalionul 81 LAROM din Focșani, s-a împușcat cu arma din dotare. Personalul unității a anunțat serviciul unic de urgență la 112 la ora 14.00, iar în jurul orei 14.10 a sosit un echipaj SMURD la locul evenimentului, care a constatat decesul militarului. Conform procedurilor, a fost informat Parchetul Militar Iași. Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la nivelul unității s-a constituit o comisie administrativă, condusă de șeful de stat major al Batalionului 81 LAROM. Militarul, în vârstă de 22 de ani, era necăsătorit, era angajat al M.Ap.N. din decembrie 2016 și nu a participat la misiuni în teatrele de operații. La ultima testare psihologică susținută în luna februarie 2018, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar. Conducerea Brigăzii 8 LAROM transmite sincere condoleanțe și este alături de familia greu încercată a militarului decedat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Brigada 8 LAROM Alexandru Ioan Cuza.
Ministrul Apărării: psihologii Armatei își fac datoria așa cum se cuvine
La câteva ore după moartea militarului vrâncean, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a scris pe pagina sa de Facebook că tânărul s-a sinucis. Ministrul a transmis condoleanțe familiei și colegilor: „O veste tristă de la Focșani. Un tânăr soldat, Maricel Oanele, încadrat în Batalionul 81 LAROM din Focșani, s-a sinucis cu arma din dotare, pe timpul executării serviciului de pază. Militarul în vârstă de 22 de ani era necăsătorit, angajat al MApN din decembrie 2016 și nu a desfășurat misiuni în teatrele de operații. La ultima testare psihologică, susținută în luna februarie 2018, acesta fusese declarat apt pentru serviciul militar. Sincere condoleante familiei si colegilor. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” a scris Ministrul Apărării Naționale.
Ministrul Mihai Fifor a declarat că se va declanșa o anchetă în cazul militarului care s-a împușcat cu arma din dotare în timp ce se afla în serviciul de pază. „Așteptăm să vedem rezultatele anchetei, va fi desigur o anchetă în acest sens. Nu pot decât să vă spun că mă gândesc cu mare tristețe la acest eveniment, nu ne dorim astfel de lucruri, până la urmă este un tânăr care și-a luat viața, o să vedem și de ce, în ce circumstanțe. Nu pot decât să spun să se odihnească în pace și să adresez condoleanțe familiei”, a spus, duminică, Mihai Fifor, în parcul Herăstrău, cu ocazia Crosului VeteRun, conform AGERPRES.
El s-a arătat convins că psihologii Armatei își fac datoria așa cum se cuvine. „Vă reamintesc și faptul că sunt aproape pe final cu noul centru de psihologie operațională a Armatei Române, se lucrează din plin la această nouă concepție și încercăm să reașezăm pe noi standarde tot ce înseamnă asistența psihologică pentru militarii români”, a precizat Fifor.
Mesaje de condoleanțe
Pe profilul de facebook al tânărului militar, mai multe persoane care l-au cunoscut și i-au fost alături de-a lungul vieții, au postat mesaje de condoleanțe.
„Nu îmi vine să cred ce am auzit, vreau să cred că este o minciună dar asta este realitatea… Îmi pare rău că nu am avut mai mult timp să ne cunoaștem. Ești și vei rămâne un băiat extraordinar… Dumnezeu să te odihnească”, este mesajul postat de un tânăr.
„Cum să faci așa ceva? Tu prietenul meu cel mai bun, un suflet așa de bun nu-mi vine să cred, aseară vorbeam și azi am auzit vestea, pe care încerc să o refuz, că e ireal; adevărul e că nici eu nu știu dacă e bine să trăiești pe această lume sau nu, nu mai pot, suspin, erai așa de treabă și onest cu lumea, îmi vei lipsi mult, prietene drag, Dumnezeu să te aibe în paza lui”, este mesajul postat de un alt prieten.
„Nici acum nu îmi vine să cred că ai făcut asta, frate… nu vreau să cred asta. Chiar dacă nu ți-am spus asta de multe ori…te-am iubit mult și vei fi mereu în inima mea…nu o să te uit niciodată și nu știu dacă o să pot trece peste. Pe lângă mine, pe tine te credeam un luptător… pe tine te voiam să fii tare, dacă eu nu am fost și nu sunt… Îmi pare rău că nu am mai ținut legătura și nici măcar nu am apucat să îmi iau rămas bun. Poate dacă am mai fi vorbit nu ar mai fi fost așa… Mereu ai făcut să pară că ești bine, fără să își dea cineva seama că de fapt nu ești… Asta e lumea în care trăim, nu? Nimeni nu mai e ok… tu nu erai ok și îmi pare rău că am fost prea incapabilă să observ asta. Tot ce aș vrea acum ar fi să te văd… măcar pentru un minut… să te mai pot strânge în brațe. Nu am avut o copilărie așa frumoasă, dar tu mereu m-ai făcut să cred că totul va fi bine… Dumnezeu să te odihnească în pace”, este un alt mesaj.
„Doamne, nu îmi vine să cred! De ce? De ce ai făcut asta? Câte planuri aveam împreună și tu ce ai făcut? Erai o persoană minunată, erai un înger pe pământ, aveai tot viitorul înainte. Eu încă nu pot realiza una ca asta. Dumnezeu să te ierte. Îți mulțumesc pentru tot. Nu te voi uita niciodată”, au mai scris cunoscuții săi pe facebook.
Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!