ULTIMA ORĂ! FOTO și VIDEO! GREVĂ în Sănătate! Membrii Sanitas ies în fața Spitalului Județean

0
3092


Sindicaliștii din cadrul Federației Sanitas intră luni dimineața în grevă de avertisment, între orele 9:00 și 11:00, timp în care doar o treime dintre angajați își vor continua activitatea. La Focșani, membrii Sanitas ies în fața Spitalului Județean.
Potrivit lui Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas, timpul de așteptare în spitale va crește pentru pacienții care nu sunt urgențe. „Vom asigura toate urgențele și nu ne dorim ca pacienții să fie afectați, însă cei care nu sunt urgențe vor aștepta mai mult”, a susținut el.
Pope a mai declarat că sindicaliștii au mari speranțe ca solicitările lor să fie rezolvate în cadrul unor discuții care ar urma să aibă loc marți, la Guvern.
„În caz contrar, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat”, a adăugat liderul sindical.
Principalele revendicări ale Federației Sanitas vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creșteri salariale pentru tot personalul din sănătate și asistență socială și negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.
Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, luni, 7 mai, Federația „Solidaritatea Sanitară’ va organiza, timp de două ore, o „grevă românească’ de avertisment, concretizată prin pichetarea spitalelor cu oamenii veniți de acasă, echipați în ținutele de protest, și greva japoneză din partea salariaților aflați la serviciu. Prin această formă de protest reprezentanții sindicali susțin revendicări așa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunțată de Federația Sanitas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here