Produs alimentar unic în lume,prezentat de o româncă la Târgul Natural & Organic Products Europe din Londra

0
471


    O româncă a prezentat, în premieră mondială, la Târgul Natural & Organic Products Europe, de la Londra, care s-a desfășurat în perioada 22-23 aprilie, un produs alimentar unic în lume, de concepție proprie, numit fructonată, obținut fără zahăr, fără fierbere și fără aditivi, din culturi ecologice. „Nu pot să vă descriu în cuvinte mirarea, încântarea și surpriza de pe chipul celor care ne-au gustat cele trei produse pe care le-am prezentat în târg! Am avut trei sortimente de fructonate: de cireșe, portocale și afine, produse raw vegan ecologice, obținute după metoda noastră inovativă. Este singurul produs din lume care presupune conservarea fructelor prin concentrare la temperatură sub 42°C, fără pasteurizare finală astfel încât se păstrează nutrienții, fitonutrienții, vitaminele și aroma fructelor proaspete”, a declarat pentru AGERPRES Simona Bișboacă, inginer în industria alimentară.
    La târgul de la Londra, cea mai mare expoziție europeană pentru produse naturale și ecologice, au fost prezente peste 700 de companii ca expozanți din 91 de țări și peste 10 mii de reprezentanți ai unor companii din domeniul alimentar. Din România au participat doar soții Simona și Ioan Bișboacă și o firmă de comercializare a apei. Orădeanca – inginer în industria alimentară și cercetător – a reușit, împreună cu soțul ei, inginer, să transpună în producție a treia invenție din cele patru ale sale, premiate cu aur și argint la saloane mondiale de inventică (cel mai puternic antioxidant, propolisul diluat în apă, „marmelada crudă” și aditivul natural multifuncțional). „Åžapte ani a durat acest lung proces, de la dezvoltarea procesului de producție pas cu pas la modificarea utilajelor standard, de la alegerea fructelor proaspete la alegerea ambalajului și designul final al produsului, chiar și crearea unui cuvânt nou care să definească acest tip de produs inovativ. Noi l-am denumit fructonata și am creat chiar și standardele de calitate pentru acesta”, a afirmat Simona Bișboacă.
    Potrivit acesteia, fructonata nu este gem, dulceață sau marmeladă, ci un produs raw vegan, concentrat, cu cel mai mare conținut de fruct, doar cu zaharuri din fruct, bogat în vitamine, fibre și antioxidanți. Echipa Simonei folosește pentru această „marmeladă crudă” doar fructe ajunse la maturitate, bine coapte, din culturi ecologice certificate, fără adaos de zahăr, conservanți sau aditivi alimentari. Fiind sub forma unei paste de fruct, este un aliment tartinabil și poate fi folosit în mixuri cu iaurt sau cereale la micul dejun sau gustări, deserturi crude chiar și pentru bebeluși.
    Până acum, soții Bișboacă au realizat fructonate din cireșe, portocale și afine. Unul din cele mai dificile aspecte l-a constituit obținerea informațiilor despre cultivatorii ecologici din țară, a menționat Ioan Bișboacă. „Am căutat foarte mult furnizori de materie primă ecologică din țara noastră, dar nu am găsit o bază de date, cu contacte, bine organizată. Nici la instituții centrale, nici la organizații. Chiar ne-am înscris într-una în acest scop, dar tot dificil a fost. Åži aveam nevoie doar de informații”, a afirmat soțul Ioan. Pe baza tehnologiei lor inovative, cei doi soți vor să scoată pe piață, în viitorul apropiat, sucuri naturale de fructe, fără conservanți și fără pasteurizare, o pastă de roșii și fructe uscate. Cu o parte din acestea, soții Bișboacă intenționează să se prezinte anul viitor, în februarie 2019, la Târgul mondial pentru alimente ecologice Biofach, de la Nuremberg, Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here